Valeriu Iftime, la doi ani de politică: ”Pot spune că a fost o decizie înțeleaptă!”

Valeriu Iftime, la doi ani de politică: ”Pot spune că a fost o decizie înțeleaptă!”

 Valeriu Iftime  

În februarie 2024, Valeriu Iftime lua o decizie neașteptată: intrarea în politică. A optat atunci pentru Partidul Național Liberal, a preluat președinția formațiunii politice, apoi și-a asumat și o luptă electorală dintre cele mai disputate: Consiliul Județean, mandat câștigat în fața unui social-democrat.

Astăzi, la doi ani de la decizia luată, Valeriu Iftime spune că, în ciuda ”atenționărilor” primite, a fost determinat de ”ambiție și viziune”.

 

”Principala motivație, în ciuda atenționărilor pe care le primisem atunci legat de lipsa de corectitudine din ringul politic, a fost că nu voiam să fiu un martor pasiv la deciziile care se luau în județul meu și să văd cum o zonă atât de plină de cultură, cum e Botoșaniul, cade în anonimat, cu tot mai mulți tineri plecați în alte județe. Acum, când am reușit să îmi fac loc pe scena politică și în calitate de președinte al CJ, pot spune că a fost o decizie înțeleaptă”, a spus Valeriu Iftime.

Astăzi, după doi ani, Valeriu Iftime susține că, ”prin poziția pe care o am la CJ”, a încercat să valorifice oportunitățile și ”să pun în mișcare proiecte strategice, de anvergură, la care nu s-a avântat niciunul de dinaintea mea”.

”Am făcut toate demersurile necesare, astfel încât proiectele noastre să nu moară pe hârtie într-un sertar și am făcut multe drumuri la București, ca să câștig atenția decidenților politici și să ne promovez cauzele. Datorită acestui lucru avem acum în derulare proiecte majore de dezvoltare a infrastructurii rutiere, precum Drumul Expres Botoșani – Suceava și modernizarea mai multor drumuri județene, proiecte vitale de mediu și utilități, precum modernizarea rețelelor de apă și canalizare, investiții în sănătate și dotare cu echipament performant, proiecte de dezvoltare economică și turism, adică parcuri industriale pentru a atrage cât mai mulți investitori în regiune, dar și de reabilitare și modernizare a unor instituții culturale de referință din județ”, a exemplificat Valeriu Iftime.

Și președintele Consiliului Județean Botoșani nu se oprește aici cu ”realizările” celor doi ani: ”s-au pus bazele unor proiecte uitate până atunci în sertare, în care am deschis drumul unor proiecte ambițioase, în absența cărora am fi rămas la coada oricăror clasamente din țară ca dezvoltare, în care am promovat județul și frumusețile lui tocmai ca să atragem atenția asupra potențialului pe care îl avem și să încurajăm investițiile și turismul”.

Ce își mai dorește Valeriu Iftime, după doi ani de politică și un început de administrație județeană? Să facă din Botoșani ”un loc cel puțin la fel de atractiv precum cele mai dezvoltate județe ale țării”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO

Friday, 9 October 2026

Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

Friday, 9 October 2026

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

Friday, 9 October 2026

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...