USR Botoșani, prin vocea Cristinei Lăcătușu, îi cere lui Iftime să facă publică suma plătită pentru folosirea Stadionului Municipal în scop electoral! (Foto)

Acesta nu reprezintă proprietatea lui Valeriu Iftime, nici a Partidului Național Liberal și nici măcar a FC Botoșani.

Filiala Județeană a Uniunii Salvați România, solicită reprezentanților PNL Botoșani să prezinte contractul, factura și dovada achitării acesteia pentru faptul că au utilizat Stadionul Municipal pentru filmarea unui clip electoral.

De la sfârșitul săptămânii trecute, pe rețelele de socializare, candidații PNL la Senat și Camera Deputaților au început să distribuie un clip înregistrat pe arena din Calea Națională.

Aceasta nu reprezintă proprietatea lui Valeriu Iftime, nici a Partidului Național Liberal și nici măcar a FC Botoșani.

 

Clubul de fotbal controlat de grupul ”Elsaco” are contract de închiriere cu Primăria Botoșani prin Direcția de Sport și Agrement pentru activități sportive și nicidecum pentru propagandă electorală.

”În consecință, îi solicităm președintelui filialei județene a PNL Botoșani să facă publice contractul, factura și dovada plății utilizării Stadionului Municipal. Arena este proprietatea orașului și nu a FC Botoșani și cu atât mai puțin a unui partid”, a declarat Cristina Lăcătușu, președintele USR Botoșani.

Candidata Uniunii Salvați România la Camera Deputaților a menționat că Valeriu Iftime este direct responsabil de cele întâmplate atât timp cât pe gecile candidaților liberali la Parlament era scris ”Echipa Valeriu Iftime”.

Ba mai mult, acesta și-a asumat clipul electoral, distribuindu-l pe Facebook și îndemnând botoșănenii să voteze candidații filmați pe stadion.

”De când a intrat în politică, Valeriu Iftime ne tot vorbește despre corectitudine și transparență, însă ambele se lasă așteptate. Nu a făcut public nici până în ziua de astăzi dacă și în ce formă a renunțat la afaceri. Tot așa cum a trebuit să aflăm din presă că a creat o funcția specială la Camera de Comerț pentru fiul său, lucru pe care «a uitat» să îl anunțe pe Facebook. Sperăm să nu «uite» să prezinte și informațiile privind utilizarea Stadionului Municipal”, a mai spus Cristina Lăcătușu.

Candidata Uniunii Salvați România la Camera Deputaților a reamintit că director la Direcția de Sport și Agrement este Eugen Țurcanu, colegul de partid al lui Valeriu Iftime și al candidaților filmați în clipul electoral.

(Comunicat USR Botoșani)

 CMF 11240015


 


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Schimbarea inspectorilor școlari PNL și USR cu unii de la PSD, pusă pe seama lui Ilie Bolojan!

astăzi, 14:43

Sorin Ionescu, ministrul delegat pentru învățământul preuniversitar, care vineri a decis schimbarea mai multor inspectori școlari generali PNL și USR cu alții de la PSD, susținea &i...

Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Alexandru Petria – Ion Cristofor

astăzi, 14:21

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, vineri, 6 noiembrie 2026, o nouă ...

Penitenciarul Botoșani este în căutarea unui medic de medicină generală sau medicină de familie!

astăzi, 14:01

Penitenciarul Botoșani scoate la concurs un post de medic specialist / primar confirmat în specialitatea medicină generală/medicină de familie – Cabinet Medical. Se pot prezenta la ...