Florin Gavril (PSD) către Valeriu Iftime: „I-ați făcut o funcție specială fiului, la fel cum PNL a vrut să facă o lege specială pentru Iohannis”

Candidatul PSD Botoșani la Camera Deputaților, Florin Gavril, îi cere noului președinte al Consiliului Județean, Valeriu Iftime, să îl retragă pe fiul său din poziția de conducere a Camerei de Comerț Botoșani și să renunțe la funcția de președinte de onoare al organizației.

Social-democratul susține că decizia lui Iftime de „a lăsa moștenire” conducerea Camerei de Comerț Botoșani este o sfidare la adresa tinerilor botoșăneni care muncesc din greu pentru a-și asigura un viitor mai bun.

„V-ați început mandatul cu un act de NEPOTISM! Ați creat o funcție nouă la Camera de Comerț Botoșani, special pentru fiul dumneavoastră. Asta se numește NEPOTISM! I-ați făcut o funcție specială fiului, la fel cum PNL a vrut să facă o lege specială pentru Iohannis sau un amendament pentru pensia specială a lui Nicolae Ciucă”, a declarat Florin Gavril.

 

Social-democratul consideră că schimbările făcute de Valeriu Iftime în conducerea Camerei de Comerț arată „intenția sa clară” de a continua să facă afaceri prin interpuși, ceea ce intră în conflict de interese cu poziția de președinte al Consiliului Județean.

„Aceste mișcări, prin care domnul Iftime și-a asigurat controlul în continuare la Camera de Comerț, prin intermediul fiului său, ne arată că nu vrea să renunțe la titlu de „rege al achizițiilor publice” și la afacerile cu bani publici care i-au adus miliarde de euro în conturile firmelor sale. Subliniez, miliarde de EURO, nu lei! Asta explică de ce domnul Iftime a refuzat să răspundă la solicitarea noastră de a prezenta afacerile cu bani publici pe care le-a făcut anterior și cine sunt persoanele care controlează acum firmele sale”, a precizat Florin Gavril.

Potrivit informațiilor apărute în presa botoșăneană, în urma unor decizii luate cu puțin înainte ca Valeriu Iftime să-și preia mandatul de președinte al Consiliului Județean, la nivelul consiliului de conducere al Camerei de Comerț Botoșani s-a creat o nouă funcție, de vicepreședinte, în care a fost numit Vlad Iftime, fiul celui care a condus instituția. Acesta a preluat prerogativele de președinte de la tatăl său, care a preluat funcția de președinte de onoare, după ce a devenit oficial președintele Consiliului Județean.

(Comunicat de presă PSD Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ce datează de peste 200 de ani și este închinată Sfintei Cuvioase Parascheva - FOTO

astăzi, 20:15

Este sărbătoare în biserica, din municipiul Botoșani, cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. La Biserica de pe „Unirii” se află o bucățică din veșmântul Cuvioasei, iar ...

AJPIS Botoșani: Ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie continuă în sezonul rece 2026–2027

astăzi, 19:40

Persoanele aflate în situații vulnerabile pot depune cereri pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței și de suplimentul pentru energie. Ajutorul pentru încălzir...

Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție din Botoșani!

astăzi, 19:08

Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obținut nota 7.04, iar s...