USR Botoșani: 14 paturi pentru 52 de copii! Așa începe grădinița la Botoșani!

Lipsa de fonduri pentru dezvoltarea reală a Municipiului Botoșani și dezinteresul Primăriei față de tinerele familii duc la situații de neacceptat pentru botoșăneni.

Un anunț de ultimă ora al Grădiniței nr. 22 ANL Cișmea îi informează pe părinți că în noul an școlar se va lucra cu o grupă de 52 de preșcolari într-o încăpere de doar 14 paturi. Părinții sunt rugați să nu-și aducă micuții la grădiniță, dacă au posibilitatea, decât după primul modul, pentru că atunci ”avem promisiuni că va fi finalizată grupa noastră.” În ideea că ar fi vorba despre lucrări de reabilitare din cauza cărora s-au comasat două grupe, rămân foarte multe semne de întrebare pe care unul dintre părinți le-a făcut publice pe o rețea de socializare. Anunțul, extrem de târziu dat, îi pune pe părinți în situația de a nu avea grădiniță pentru copii, întrucât la această oră locurile sunt mai toate ocupate. În același timp, sănătatea celor implicați în activitățile didactice este pusă în pericol atunci când se lucrează cu un număr de 4 ori mai mare de copii decât permite spațiul aferent, iar îngrijorarea părinților este întemeiată și în ceea ce privește calitatea actului educativ.

 

”Cum stau copiii? Plus că vine perioada virozelor. Au oare aer? Cum vor fi educați 52 de copii odată? E un experiment sau ceva? De ce nu am fost anunțați din timp? Noi am fi transferat copilul la altă grădiniță. (...) Nu vrem decât o soluție firească pentru copiii noștri. Nu e normal să ghicim cine vine și cine nu vine la program prelungit. Cum facem? Dăm cu banul?”, scrie părintele. 

USR Botoșani solicită public primarului Cosmin Andrei să găsească soluții pentru părinții din zona ANL Cișmea, să urgenteze lucrările și să facă tot posibilul să înceteze umilirea botoșănenilor. Reabilitarea și construcția grădinițelor ar trebui să fie o prioritate pentru un primar, însă la acest capitol Municipiul Botoșani are restanțe majore. Reabilitările făcute, în număr extrem de mic, au fost incluse în proiecte anterioare ale municipalității, iar, în ceea ce privește construcția de grădinițe noi, s-au făcut eforturi minime.

(Comunicat USR Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trei posturi vacante de grefier pe perioadă determinată, unul este la Dorohoi!

Friday, 4 September 2026

În condițiile prevăzute de Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, cu modificările și completările ulterioare și cu respe...

Verificări cu polițiști și comisari de mediu pe Prut și lacul Stânca, pești redați mediului natural și amenzi de peste 30.000 de lei! (Foto, Video)

Friday, 4 September 2026

În baza Planului cadru de Cooperare încheiat între IGPR, IGPFR și GNM și a planului de acțiune "CLEAN WATERS 2026" comisari din cadrul Garda de Mediu Botoșani, agenții...

Cinci hectare de vegetație și peste o tonă de fân în flăcări, locuințe salvate de pompieri! (Video)

Friday, 4 September 2026

Un incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, pe un câmp din localitatea Stăuceni. Vegetația uscată a fost cuprinsă de flăcări, iar din cauza vântului, incendiul s-a extins ...