Tineretul Naţional Liberal anunţă că va demara o campanie de promovare a vaccinării anti-COVID în mediul rural

Tineretul Naţional Liberal (TNL) va demara o campanie naţională de promovare a vaccinării împotriva COVID-19 în mediul rural. Scopul campaniei este de a oferi, pe loc, asistenţă persoanelor care doresc să se vaccineze.

Echipele tinerilor liberali vor oferi asistenţă cetăţenilor care doresc să se vaccineze şi care nu ştiu sau nu se pot programa, precum şi informaţii şi date relevante despre centre şi campanii de vaccinare din apropierea comunităţilor vizitate.

„Voluntarii liberali îi vor ajuta pe oamenii din mediul rural să se programeze la un centru de vaccinare şi îi vor asista, acolo unde este posibil, cu deplasarea către locațiile de vaccinare. Campania se va desfăşura în toate comunele, cu prioritate acolo unde rata vaccinării este foarte scăzută. Voluntarii  vor fi persoane vaccinate care vor prezenta beneficiile vaccinării şi le vom oferi asistenţă pe loc persoanelor care vor să se programeze. De asemenea, dacă este nevoie, îi vom ajuta pe oameni să se deplaseze către centrele de vaccinare, a declarat Tiberiu Nichiteanu, președintele organizației județene de tineret PNL Botoșani, care este și consilier județean.

 

 

 

Spune-ne opinia ta