Hohotele sunt justificate: cu toţii ştim că Rogozin are interdicţie de-a circula pe teritoriul Uniunii Europene, ca urmare a sancţiunilor pe care le-a primit Rusia. El a fost ca un fel de Vovka sau Bulă care şi-a încercat totuşi norocul. Dar cum se spune pe la noi, nu i-a „ieşit”, scrie Alexandru Vakulovski pe deschide.md.
Dacă Dodon şi Rogozin au crezut totuşi că vor petrece o noapte împreună, la Chişinău, cu cină romantică la Condriţa, apoi un week-end la Tiraspol, înseamnă că nu sunt cu picioarele pe pământ, ca să nu zic proşti. La cât de ridicol era planul, pe atât de ridicoli au fost bulbucii de turbare de după. Chiar şi ştirile legate de acest subiect de pe site-urile serioase de ştiri din Rusia sunt pline de ironie, nu poţi lua foarte serios o glumă proastă între Tanda şi Manda, cum au părut vicepremierul rus şi socialistul moldovean.
S-a râs mult de mesajele ameninţătoare ale lui Rogozin de pe Twitter, pentru că nu e prima oară când vicepremierul se învineţeşte, fulgeră şi tună în direcţia României, chiar dacă nici ungurii nu l-au lăsat să aterizeze. Site-ul Meduza i-a adunat toate mesajele lui Rogozin legate de deplasarea în Moldova, dar şi glumele internauţiulor. Nimeni nu-l ia în serios pe oficialul rus.
A fost şi mai amuzant faptul că Rogozin, întors acasă, a continuat să facă circ pe reţelele de socializare şi noaptea, iar dimineaţa şi-a şters postările. După cum se pare, Dmitri Olegovici şi-a înecat amarul în votcă, iar dimineaţa, la mahmureală, n-a fost foarte mândru de aberaţiile lui furioase.
Totuşi Rogozin a mimat „grija” faţă de ceilalţi pasageri ai avionului, chiar dacă anume el se face vinovat că oamenii au trebuit să suporte o zi întreagă plină de cerculeţe deasupra Ungariei. Apropo, până şi de desenul deasupra Ungariei s-a râs, seamănă prea tare cu un performance de-al grupului Voina şi anume cu penisul desenat pe un pod din faţa unui sediul FSB.
Dacă există vreo lecţie pentru noi în toată tărăşenia asta, e faptul că şi alţii au politicieni clovni, nu doar moldovenii, încheie Alexandru Vakulovski.