PSD propune vouchere de 50 de euro pentru persoanele cu venituri mici și vouchere de 30 de euro pentru elevii cu burse sociale

PSD a propus două măsuri pentru sprijinirea familiilor cu venituri mici în pachetul de măsuri care urmează să fie prezentat de Guvern, au declarat surse politice pentru Digi24.ro.

Astfel, ar urma să fie acordate vouchere în valoare de 50 de euro (aproximativ 250 de lei) la fiecare două luni, până la finalul acestui an, pentru cumpărarea a șase alimente de bază:

  • pentru gospodăriile cu ambii părinți și cel puțin 2 copii dependenți și gospodării monoparentale cu un venit net mediu lunar mai mic de 600 lei (151.000 gospodarii);
  • persoanele care primesc Venit Minim Garantat (168.000 persoane);
  • persoane cu dizabilități (800.000 persoane);
  • pensionarii cu un venit mai mic de 1500 lei (2.349.517 pensionari).

 

În total, ar fi vorba de aproape 3,5 milioane de beneficiari și un impact de aproximativ 700 de milioane de euro, adică 0,27% din PIB.

De asemenea, social democrații mai propun un voucher de 30 de euro lunar (aproximativ 150 de lei), acordat până la finalul anului, cu excepția lunilor iulie și august, pentru alimente, rechizite și haine celor 156.000 de elevi care primesc burse sociale. Impactul bugetar ar fi de aproape 33 de milioane de euro, adică 0,012% din PIB.

Propunerile urmează să fie analizate la nivelul guvernului, urmând ca în perioada următoare să fie prezentat întreg pachetul de măsuri sociale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

astăzi, 21:04

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

astăzi, 20:48

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

astăzi, 19:40

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...