Social-democratii au transat vineri un nou episod din razboiul intern care macina PSD deja de aproape doi ani, timp in care, rand pe rand, contestatari ai lui Liviu Dragnea i-au reclamat stilul sau de a conduce, pentru ca mai apoi sa ajunga sa fie redusi la tacere, exclusi sau marginalizati in partid.
De aceasta data a fost randul Gabrielei Firea, care si-a gasit cativa aliati din randurile celor care au pierdut batalii in trecut, cum ar fi Mihai Tudose sau Marcel Ciolacu, dar si nume noi, precum cel al vicepremierului Paul Stanescu, ce se prezenta la instituirea in functie drept prieten apropiat al sefului PSD.
Prezentata initial drept o confruntarea pe viata si pe moarte, politic vorbind, sedinta Comitetului Executiv s-a desfasurat relativ calm, pe parcursul a peste 8 ore. Tabara anti-Dragnea si-a sustinut masurile mai cu jumatate de gura, iar liderul PSD a insistat ca sedinta sa se finalizeze cu un vot de incredere pentru el. Negocierile intense pe care le-a purtat pana in ultima clipa au dat roade, si doar cateva persoane au votat impotriva sa, in timp ce zeci l-au reconfirmat lider PSD in aplauze. Numarul voturilor variaza insa in functie de tabere, Gabriela Firea avansand o cifra, Codrin Stefanescu o alta si nici chiar Liviu Dragnea nu a putut da un numar exact al voturilor pe care le-a primit.
In declaratia de final, Liviu Dragnea a spus ca ceea ce il tine in continuare in fruntea PSD e inconstienta de care a dat dovada luptandu-se pana la capat cu "monstrul odios" (o noua denumire a "statului paralel", n.red.), in ciuda faptului ca e "ciuruit" cu dosare si condamnari. Dragnea a avut un discurs destul de haotic, raspunzand cu ironii fortate la intrebarile sensibile ale jurnalistilor.
El a dat insa indicii clare de cum va arata de acum PSD: a amenintat pe oricine va mai contesta public Guvernul sau partidul ca nu va mai avea parte de soarta balnda a Gabrielei Firea, a transmis ca nu va lua in calcul solicitari ale familiei europene a social-democratilor si a anuntat ca nu se va opri pana cand nu va corecta ceea ce el numeste "abuzuri ale sistemului odios", constitutional cunoscut de restul cetatenilor drept putere judecatoreasca.
Apele sunt insa departe sa se fi linistit in PSD. O arata mesajul unui deputat social-democrat, Razvan Rotaru, care a spus ca victoria de care se bucura Liviu Dragnea acum este una de scurta durata si ca pana de sarbatori seful PSD va pica: "Nu va ajunge sa traiasca sarbatorile alaturi de Irina".
"Din punctul meu de vedere nu este în regulă ceea ce s-a întâmplat astăzi și cred că va fi o victorie pe termen scurt. Aștept să mă întâlnesc cu colegii mei pentru că nu sunt momentan la București și să luăm o decizie. Nu cred că lucrurile vor rămâne așa, nu este o victorie de lungă durată, este o victorie scurtă, războiul este lung. A fost doar o bătălie scurtă câștigată. Din punctul meu de vedere, până de sărbători domnul Dragnea va pica, nu-l apucă sărbătorile de iarnă. Este o persoană cu anumite probleme și nu va ajunge să trăiască sărbătorile alături de Irina. Nu are cum... Lumea este sătulă... Toți cei care sunt acolo, în CEx, sunt oameni aduși de el, puși de el, li s-au oferit funcții de prost gust și au acceptat și s-au umilit și acum nu au curaj să ridice capul din pământ", a declarat pentru Mediafax deputatul Răzvan Rotaru.