PSD Botoșani: Se toarnă asfalt pe drumul județean Coțușca – Viișoara (Foto)

Modernizarea drumului județean DJ293A, Coțușca – Viișoara Mică – Viișoara, a intrat în linie dreaptă. Constructorii au turnat mixtură asfaltică pe primii 4,2 kilometri, urmând ca până la finalul acestei săptămâni să finalizeze realizarea primului strat de asfalt pe toți cei 6 kilometri ai drumului supuși procesului de modernizare.

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, împreună cu vicepreședintele Dorin Birta, senatorul Lucian Trufin, deputații Marius Budăi și Dan Șlincu, primarii Laurențiu Rîmbu (Viișoara) și Viorel Ciobanu (Coțușca), precum și consilierii județenii Galia Hrimiuc și Gabriel Galan, a inspectat stadiul lucrărilor.

 

„Continuăm procesul de modernizare a infrastructurii rutiere județene. Imediat ce vremea a permis reluarea lucrărilor, constructorii implicați în proiectele Consiliului Județean Botoșani au demarat turnarea asfaltului. Drumul Coțușca – Viișoara este unul foarte important pentru botoșănenii din nordul județului și de aceea ne-am angajat să-l modernizăm. Prin realizarea lui se scurtează distanța dintre Coțușca și orașul Darabani cu 10 kilometri”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, care a subliniat că primarul comunei Viișoara, Laurențiu Rîmbu, supervizează zilnic modul în care se derulează proiectul. „Chiar dacă este un proiect județean, i-am cerut domnului primar Laurențiu Rîmbu să supervizeze realizarea lucrărilor, pentru că drumul traversează cea mai mare parte a comunei Viișoara, mai ales pe zona de intravilan”, a mai spus Doina Federovici.

Vicepreședintele Dorin Birta a reiterat faptul că modernizarea drumurilor județene este o prioritate pentru actualul executiv al Consiliului Județean. „Am pus un accent deosebit pe realizarea infrastructurii rutiere județene. Sunt convins că această lucrare va fi una de bună calitate, iar locuitorii comunei Viișoara vor beneficia și ei de o infrastructură modernă”, a spus Dorin Birta.

Valoarea totală a proiectului de modernizarea a DJ293A, Coțușca – Viișoara Mică – Viișoara, în care este inclus și TVA și cheltuielile neeligibile, este de aproximativ 24 de milioane de lei și se realizează prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, care este continuarea firească a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

(Comunicat PSD Botoșani)





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Măsuri pentru combaterea variolei ovine și caprine (VOC), dispuse de autoritățile sanitare din Botoșani!

astăzi, 13:12

DSVSA Botoșani informează din nou crescătorii de ovine și caprine că în ultima perioadă evoluează focare de variolă la ovine și caprine (VOC) în mai multe județe din țară. &...

Raluca Curelariu și-a luat la revedere de la Prefectură! (Video)

astăzi, 12:48

Raluca Curelariu, actualul prefect al județului Botoșani, și-a luat la revedere de la colegii din Instituția Prefectului și de la directorii din instituțiile deconcentrate cu care a colaborat &i...

O sobă defectă i-a lăsat fără acoperiș deasupra capului în pragul iernii! – FOTO

astăzi, 11:44

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o casă din localitatea Ibăneasa, comuna Știubieni. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Sta...