PSD Botoșani, deputat Alexandra Huțu: „Vești bune de Ziua Familiei pentru cuplurile care vor să devină părinți: Programul Național pentru creşterea natalităţii continuă și în acest an”

De Ziua Internațională a Familiei, deputatul social-democrat Alexandra Huțu, a anunțat că Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse desfășoară și în acest an „Programul social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității”.

Prin intermediul Programului sunt sprijinite 10.000 de cupluri și femei singure care nu pot avea copii din cauza unor probleme medicale, care vor primi vouchere în valoare de 15.000 de lei pentru decontarea procedurilor necesare obținerii unei sarcini.

 

În urma Programului din 2023, 56 de solicitanți din Botoșani beneficiază de acest sprijin sub formă de vouchere în demersurile lor de a deveni părinți. Încurajez și anul acesta cuplurile botoșănene să se înscrie în acest Program, pentru că nimic nu este mai important pentru o persoană decât să se bucure de copiii săi și de familia sa. Vom continua să stimulăm natalitatea în România prin orice mijloace, având în vedere declinul demografic accentuat, precum și sporul natural negativ din ultimii ani. Continuarea Programului guvernamental prin care se decontează sumele cheltuite pentru fertilizarea in vitro, reprezintă garanția importanței pe care ministrul Familiei, doamna Natalia Intotero, o acordă măsurilor de creștere a natalității”, este de părere deputatul botoșănean Alexandra Huțu

Sprijinul financiar se acordă pe baza cererii și a declarației pe propria răspundere a beneficiarului Programului, însoțite de documente doveditoare, sub forma a două vouchere, un voucher medicamente în valoare de 5.000 lei și un voucher proceduri medicale în valoare de 10.000 lei.

Beneficiile acestui sprijin au impact nu doar pe termen scurt, prin acordarea voucherelor, ci și pe termen lung, acesta contribuind la creșterea conștientizării cu privire la importanța natalității și la provocările cu care se confruntă familiile și persoanele care doresc să devină părinți.

Apreciez implicarea directă și continuă a doamnei ministru Natalia Intotero în ceea ce privește implementarea politicilor concrete pentru familie. Succesul imens de care s-a bucurat Programul și numeroasele solicitări din partea cuplurilor, demonstrează încă odată că decizia înființării și continuării Programului FIV de către miniștrii social-democrați are impactul dorit de români”, a completat Alexandra Huțu

(Comunicat de presă - PSD Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O întâmplare din Gara Verești: Ce a pățit mecanicul de tren care a pus trenul în mișcare cu 22 de secunde mai devreme!

astăzi, 08:38

În urma unui proces care a durat un an și jumătate, Curtea de Apel Suceava a menținut definitiv sancțiunea disciplinară aplicată mecanicului de locomotivă de la CFR Călători. Mecanic...

Calendar ortodox, 26 iulie: Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel; Sf. Sfinţit Mc. Ermolae; Sf. Mc. Paraschevi din Roma

astăzi, 08:00

Sfântul Cuvios Ioanichie s-a născut din părinţi evlavioşi în părţile Muscelului şi din fragedă tinereţe, ascultând chemarea lui Hristos, s-a retras în Mănăstirea Cet...

Artiștii de la Clubul Copiilor Dorohoi, premii și aplauze la Festivalul Național ”Muzritm”! - FOTO

Saturday, 25 July 2026

Elevii de la Clubul Copiilor Dorohoi, din nou pe cele mai înalte trepte ale podiumului la Festivalul Național de interpretare vocal-instrumentală a muzicii ușoare pentru copii și adolescenț...