Promisiuni din tribuna Senatului pentru susținerea modernizării infrastructurii rutiere din Botoșani (video)

Modernizarea infrastructurii rutiere din județul Botoșani trebuie să continue, a afirmat senatorul Vasile Cristian Achiței, într-o interpelare adresată, miercuri, camerei parlamentare. El a vorbit despre investițiile aflate în derulare și proiectele încă neconcretizate din teritoriu, subliniind că și-a concentrat activitatea pe „promovarea” acestora.

„Oamenii, cei pe care îi reprezentăm în Parlament, au pe bună dreptate așteptări de la noi, să facem legi bune pentru români și să ne asigurăm că facem totul pentru dezvoltarea substanțială a județelor noastre. Iar această dezvoltare trebuie să fie una echilibrată, cu o grijă deosebită pentru zonele defavorizate, care înregistrează un deficit istoric la acest capitol. Județul pe care îl reprezint, Botoșani, este unul dintre cele care au nevoie de dezvoltare accelerată, de aceea mi-am concentrat activitatea parlamentară pe promovarea și susținerea cu toate mijloacele legale avute la dispoziție, a priorități absolute pe care am identificat-o la nivelul județului Botoșani, și anume investițiile pentru modernizarea infrastructurii rutiere”, a spus Vasile Cristian Achiței.

El s-a declarat mulțumit de faptul că în prezent se modernizează, din fonduri europene, drumurile naționale DN 28 B, care conectează municipiul Botoșani de restul țării prin Târgu Frumos, și DN 29D, care pune în valoare vama Stânca Costești, prin Ștefănești.

„Sunt preocupat de evoluția lucrărilor și voi uza de întreaga forță pe care mi-o conferă poziția de parlamentar pentru a le finaliza. Sunt în același timp extrem de determinat, de motivat pentru a continua eforturile pentru modernizarea infrastructurii rutiere botoșănene, prin promovarea de noi investiții importante în rețeaua de drumuri naționale din județul pe care îl reprezint”, a adăugat senatorul PNL.

Parlamentarul a sintetizat apoi principalele proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere tărăgănate de birocrație sau pentru care nu s-a obținut încă finanțare, spunând că „va convinge factorii de decizie de necesitatea acestor proiecte”.

„Drumul expres Botoșani – Suceava, varianta ocolitoare a municipiului Botoșani și varianta ocolitoare a orașului Flămânzi, finanțate prin POIM, trebuie să aibă finalizate documentațiile până în decembrie 2023. Eliminarea celor două puncte negre de pe drumurile naționale botoșănene, de la Roșiori și Baisa, trebuie realizate urgent, fiind prevăzută și în PNRR. Siguranța rutieră este o prioritate și atunci când vine vorba de construcția și reabilitarea podurilor de pe drumurile naționale și atrag atenția că șase dintre acestea au fost catalogate ca fiind în stare critică sau nesatisfăcătoare.

O altă urgență pe care Ministerul Transporturilor și CNAIR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, trebuie să o rezolve este întocmirea documentației și proiectarea reabilitării unui tronson de 3,3 kilometri, din DN 29D, care nu a fost prins în investiția mare de modernizare a acestui drum. Expertizarea tehnică a drumurilor naționale 29A Vârfu Câmpului – Dorohoi, 29B Botoșani – Dorohoi, DN 29 Botoșani – Săveni și DN 24C Bădărăi – Manoleasa – Prut, ca și alocarea de fonduri suficiente pentru lucrările de întreținere sunt alte priorități ale perioadei următoare pentru infrastructura rutieră botoșăneană. Ca atare, în perioada următoare, îmi voi concentra eforturile cu perseverență pe promovarea proiectelor de investiții, și la fel cum am făcut în cazul DN 28B și DN 29D, voi convinge factorii de decizie de necesitatea implementării tuturor acestor proiecte”, a afirmat Vasile Cristian Achiței.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Roxana Aiacoboaei

Lipsa apei scoate oamenii în stradă; protest în fața Primăriei din Trușești (video)

Vineri, 24 Iunie 2022
1383

Zeci de locuitori ai comunei Trușești au protestat în fața Primăriei din cauza problemelor de alimentare cu apă. De câteva luni, oamenii beneficiază de serviciu numai două-trei zile...

Bărbat acuzat că a încercat să violeze două femei de 92 și 77 de ani

Vineri, 24 Iunie 2022
508

Un bărbat de 58 de ani, din comuna Suharău, a fost reținut pentru 24 de ore, joi, fiind acuzat de două tentative la viol și furt calificat, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). ...

Șoferi amendați și autovehicule blocate de polițiștii locali

Vineri, 24 Iunie 2022
488

Zece autovehicule de transport pentru persoane și marfă au fost blocate, iar conducătorii auto au fost amendați, în timpul unei acțiuni de verificare a polițiștilor locali, desfășurată...