Proiectul „Pentru o Românie Verde” demarat la Botoșani de social democrați (fotogalerie)

Ultima zi din luna martie a reunit social-democrații botoșăneni în inima Codrilor Goroveiului, unde au plantat împreună cu reprezentanții Direcției Silvice Botoșani 400 de puieți de stejar.

Pentru că munca în echipă presupune ca fiecare să știe cu exactitate ce și cum trebuie făcut, voluntarii botoșăneni au primit informațiile de bază referitoare la plantarea corectă a stejarilor de la silvicultori și au fost instruiți cu privire la conduita obligatorie de pe șantier.

 

„Încercăm ca prin astfel de activități să încurajăm cât mai mulți botoșăneni să se implice în protejarea pădurilor noastre și a mediului înconjurător, la fel cum se întâmplă și în cadrul acțiunilor de ecologizare la care participăm deja cu recurență. Orice acțiune care contribuie la creșterea efectivului de arbori ajută în lupta pentru diminuarea impactului schimbărilor climatice, iar noi, botoșănenii, ne vom putea bucura de un mediu înconjurător sănătos. Îi mulțumim domnului director Marius Havriș pentru deschiderea de care dă dovadă de fiecare dată când îi propunem să fim voluntari în șantierele de împădurire ale Direcției Silvice Botoșani”, a declarat deputatul Alexandra Huțu, secretarul executiv al PSD Botoșani.

Activitatea voluntarilor din PSD Botoșani face parte din Proiectul Național al Partidului Social Democrat „Pentru o Românie Verde” demarat în primăvara anului trecut, care presupune sprijinirea creșterii efectivului de arbori pe teritoriul României.












(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În Dublin: Priveghere tăcută în memoria Loredanei, femeia din Botoșani omorâtă de propriul partener de viață!

astăzi, 08:10

Comunitatea din nordul Dublinului s-a reunit în memoria Loredanei Moroșanu, femeia de 48 de ani, din Botoșani, înjunghiată mortal luni, în casa în care locuia cu partenerul ...

Pedeapsă dură pentru Ilaș, după eliminarea din meciul cu Petrolul!

astăzi, 07:42

Comisia de Disciplină din cadrul FRF, întrunită miercuri, a hotărât o serie de sancţiuni în urma meciurilor din Superliga. În atenția Comisiei a fost și partida FC Bot...

În această dimineață: Focul a făcut scrum două mașini!

astăzi, 07:16

Două mașini parcate într-o gospodărie din localitatea Mănăstireni, comuna Unțeni, au fost distruse în urma unui incendiu. Evenimentul s-a produs în această dimineață. Pro...