Primarii şi preşedintele Consiliului Județean ar putea fi aleși pe 27 septembrie

Autoritatea Electorală Permanentă propune data de 27 septembrie ca zi la care să aibă loc alegerile locale.

AEP a elaborat proiectul de lege pentru stabilirea datei alegerilor locale. Actul normativ trebuie să intre în vigoare cel târziu la data de 29 iulie.

"Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că a elaborat proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora", a transmis, vineri, AEP.

 

Autoritatea Electorală Permanentă precizează că, potrivit art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, data alegerilor este duminica, aceasta fiind stabilită prin hotărâre a Guvernului cu cel puţin 75 de zile înaintea votării.

Camera Deputaţilor a decis, luni, prelungirea mandatelor aleşilor locali până la 1 noiembrie, iar preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea.

Alegerile locale nu au putut fi organizate la termen în acest an din cauza pandemiei de coronavirus.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă cu aruncător găsită de un botoșănean aflat cu animalele pe câmp!

astăzi, 17:05

O bombă de aruncător a fost descoperită, în această după-amiază, pe o pășune din apropierea orașului Săveni. Muniția a fost găsită de un bărbat aflat cu animalele pe câmp....

Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești!

astăzi, 15:15

Botoșani,  Memorialul Ipotești — Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță deschiderea expoziției personale „RECOLLECTION”, semnată de artistul Dan G...

Medalii câștigate de sportivii de la SINH DAU Botoșani la Campionatul Național de la Onești! (Foto)

astăzi, 14:40

În zilele de 31.10 – 01.11.2026, Sala Polivalentă – “Nadia Comăneci” din Onești, a găzduit Campionatul Național pentru Juniori si Seniori la Qwan-ki-do. Acestă impo...