Președintele AUR la discuții cu Giorgia Meloni. ,,Klaus Iohannis este autorul loviturii de stat din România”!

Președintele AUR, George Simion, s-a aflat în perioada 14-15 decembrie la Roma, în Italia, acolo unde a participat la Atreju la congresul partidului Fratelli d’Italia, unul dintre cele mai importante evenimente ale conservatorilor europeni.

În cadrul evenimentului, președintele AUR, George Simion, a discutat cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, despre lovitura de stat aflată în plină desfășurare în România. Giorgia Meloni a exprimat sprijinul pe care guvernul italian îl va acorda pentru păstrarea democrației din România.

 

„Ne bazăm pe Giorgia Meloni în lupta pentru alegeri libere în România. Premierul Italiei cunoaște despre lovitura de stat din România și ne va ajuta la nivel european să îi oprim”, a declarat George Simion.

Președintele AUR, George Simion, s-a întâlnit, în marja evenimentului, cu mai mulți lideri ai conservatorilor europeni. conform Știripesurse.ro  

Printre aceștia se numără președintele Senatului Italiei, Ignazio La Russa, ministrul italian al Turismului, Daniela Santanche, fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, copreședintele ECR (Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni), Nicola Procaccini, șeful delegației Partidului Lege și Justiție în Parlamentul European, Adam Bielan, dar și Carlo Fidanza, șeful delegației Fratelli d’Italia în Parlamentul European.

„Va trebui să muncim din greu pentru a restabili democrația și pentru a restabili încrederea cetățenilor în democrație. Cum putem cere acum oamenilor să aibă încredere în democrație, în procesul de vot, dacă și-au permis să facă așa ceva? Actualul nostru președinte este autorul loviturii de stat care este în desfășurare în România. Este incredibil! Când le convine spun că apără statul de drept, când nu le convine încalcă orice reguli și încalcă Constituția. Oamenii s-au săturat de acest sistem globalist. (…) Vom lua măsuri pentru a ne asigura că voința poporului și democrația sunt respectate în România și sperăm să avem cât mai repede alegeri”, a declarat George Simion, pentru jurnaliștii prezenți la evenimentul organizat de Fratelli d’Italia.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...