Premieră în România. Referendum organizat pentru demiterea unui primar de comună

Premieră în România. Referendum organizat pentru demiterea unui primar de comună

Primul referendum organizat vreodată în România care are ca obiect demiterea din funcţie a unui primar are loc duminică, la Dumbrăviţa, în judeţul Braşov, informează news.ro.

Locuitorii comunei sunt chemaţi să se pronunţe dacă vor sau nu ca edilul Zachiu Popa, aflat în funcţie de peste 16 ani, să conducă în continuare localitatea. Peste o mie dintre locuitori au semnat iniţiativa USR privind organizarea referendumului.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, începând cu ora 7:00, cele trei birouri electorale ale secţiilor de votare din comuna Dumbrăviţa, judeţul Braşov, au fost deschise pentru desfăşurarea referendumului local în vederea consultării cetăţenilor cu privire la demiterea primarului comunei.

Alegătorii îşi vor putea exercita dreptul de vot între orele 07:00 - 23:00.

Autoritatea Electorală Permanentă, împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, asigură funcţionarea Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV) şi a site-ului de monitorizare a prezenţei la vot, precum şi suportul tehnic si funcţionalităţile specifice referendumurilor.

Datele privind prezenţa la vot pot fi vizualizate în timp real pe pagina https://prezenta.roaep.ro/

Persoanele acreditate să observe procesul electoral au acces şi pot staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot şi pot să asiste la operaţiunile electorale, inclusiv la numărarea voturilor şi la întocmirea proceselor-verbale.

Filmarea şi/sau fotografierea de către persoanele acreditate a locurilor publice din zona de votare şi din localul secţiei de votare pot fi efectuate fără a aduce atingere secretului votului şi cu respectarea dispoziţiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare.

Preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, face apel la respectarea tuturor măsurilor organizatorice pe toată durata derulării procesului electoral.

Iniţiativa privind organizarea referendumului aparţine celor de la USR Braşov, care îl acuză pe edilul din Dumbrăviţa de incompetenţă, de "proasta gestionare a resursei locale şi lipsa acumulării de fonduri".

Consilierii locali USR susţin că au iniţiat demersurile pentru acest referendum încă din primăvara acestui an, "la cerinţa cetăţenilor care s-au săturat de anii în care primarul nu a făcut mai nimic pentru ei şi i-a dus cu vorba". O altă reclamaţie la adresa primarului este aceea că administraţia locală acordă contracte de lucrări pe bani publici unor firme "de casă, care lucrează scump şi prost, care au câte un angajat şi care nu au experienţă", consilierii USR din localitate susţinând că planul urbanistic general al localităţii "nu a întrunit nicio prevedere legală".

Aproximativ 4000 de alegători din Dumbrăviţa sunt aşteptaţi duminică la vot. Pentru referendum vor fi organizate trei secţii de votare. Acestea vor fi deschise la primărie, la grădiniţa cu program normal din comună şi la şcoala generală din satul Vlădeni. Scrutinul se deschide la ora 7:00.

Pentru ca referendumul de demitere a primarului să fie valabil, este necesar să se prezinte la vot cel puţin 30% din numărul total de persoane cu drept de vot, adică aproximativ 1230 de cetăţeni. Actualul primar va fi demis dacă cel puţin jumătate plus unu din numărul total al voturilor valabil exprimate vor fi pentru demitere. De asemenea, rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.

Conform USR Braşov, edilul în funcţie a făcut demersuri pentru a bloca referendumul care îl vizează. Astfel, primarul Popa Zachiu a atacat în instanţă ordinul prefectului de constituire a Comisiei de organizare a referendumului şi a făcut şi recurs împotriva hotărârii Tribunalului Braşov, care nu îi dădea câştig de cauză. Recursul a fost, de asemenea, respins în data de 16 iunie, hotărârea rămânând definitivă.

Consilierii judeţeni ai USR Braşov anunţă încă de sâmbătă că vor supraveghea până la final procesul de votare în cadrul referendumului. "Nu vom tolera nicio formă de intimidare sau influenţare a votanţilor", au transmis sâmbătă, cei opt consilieri judeţeni USR din Braşov.

Într-un mesaj postat vineri seară pe Facebook, edilul Zachiu Popa acuza că "un grup de interese vrea să preia controlul asupra comunei", cerându-le locuitorilor că nu se precinte la referendum.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Comisia pentru legile Justiţiei: Hotărârile judecătoreşti pot fi semnate şi cu semnătură electronică calificată

Miercuri, 28 Septembrie 2022
33

Comisia parlamentară pentru legile Justiţiei a adoptat un amendament la proiectul privind organizarea judiciară care prevede ca hotărârile judecătoreşti să poată fi semnate şi cu semnă...

Deficitul bugetar a ajuns la 2,4% din PIB după primele opt luni ale anului

Miercuri, 28 Septembrie 2022
34

Deficitul bugetului general consolidat a crescut la 2,4% din Produsul Intern Brut după primele opt luni ale acestui an, de la 1,94% din PIB în primele şapte luni, potrivit datelor publicate lu...

Terenurile de sport din curțile școlilor pot fi folosite de copii, gratuit, după orele de curs – proiect adoptat de Senat, trimis în dezbatere la Camera Deputaților pentru decizie

Miercuri, 28 Septembrie 2022
50

Copiii vor avea acces, gratuit, la terenul de sport din curtea şcolii, în afara orelor de curs, potrivit unui proiect legislativ iniţiat de parlamentari USR, PNL, PSD, UDMR şi minorităţi, a...