Fostul presedinte PSD, Victor Ponta, a declarat, intr-un interviu, ca actualul premier, Mihai Tudose, va prelua conducerea PSD, dar sustine ca “asta nu inseamna neaparat ca PSD-ul va merge intr-o directie mai buna”.
Ponta sustine ca in momentul cand va solutiona batalia de putere pentru banii de la Ministerul Dezvoltarii, condus astazi de Sevil Shaidehh, unul din oamenii de incredere a lui Dragnea, ii va lua partidul. Victor Ponta mai spune ca de aceasta data Liviu Dragnea nu-l va mai putea da jos pe Tudose in Parlament prin motiune asa cum a procedat cu Sorin Grindeanu.
“I-a umilit atat de tare pe parlamentari, stiti ca a zis ca-l dam jos pe Grindeanu ca e omul serviciilor. Si-acum Grindeanu nu mai e omul serviciilor. E din nou om bun, daca s-a impacat cu Dragnea. Si i-a pus intr-o situatie atat de cumplita, incat e greu sa-i puna a doua oara”, afirma Ponta intr-un interviu pentru Hotnews. Fostul lider PSD mai spune ca Tudose ar fi mai eficient decat Grindeanu in a se proteja in Parlament, dar il critica pe seful Guvernului pentru masurile economice adoptate. “Adica tot marim salariile si pensiile si tot scadem veniturile, rezultatul e unul singur: te dai cu capul in zid, ca Grecia”, a mai spus fostul premier.