Ponta anunţă că va face campanie pentru unul dintre finaliştii la prezidenţiale: "Nu o să mă vedeţi dispărând în ceaţă!"

Victor Ponta a anunţat că va rămâne implicat în cursa pentru Cotroceni, sprijinind unul dintre candidaţii care au ajuns în turul doi: George Simion sau Nicuşor Dan.

În acelaşi timp, fostul premier i-a criticat pe foştii săi colegi din PSD, acuzându-i că, în loc să îl sprijine, au ales să se lupte cu el în campanie, contribuind astfel la eliminarea sa din competiţie.

„Îmi pare foarte rău. Nu era nevoie să mă ajute cei din PSD, ci doar să nu se lupte cu mine. Dacă procedau astfel, aş fi ajuns în turul 2. Este dureros atât pentru mine, cât şi, probabil, pentru ei. Îmi pare rău şi pentru alegătorii nemulţumiţi, dar acum situaţia este clară: George Simion şi Nicuşor Dan merg mai departe. Împreună cu echipa mea, care este hotărâtă să continue, vom decide de marţi dacă intrăm din nou în campanie. Dacă îşi doresc să lupte încă 10 zile, vom merge împreună, susţinând unul dintre cei doi candidaţi”, a declarat Ponta, citat de Ziare.com, duminică noaptea.

 

El a subliniat că şi-a dorit ca românii să aibă o alternativă reală la vot, iar cei 1,2 milioane de oameni care l-au susţinut demonstrează acest lucru. „Mi-aş fi dorit să fie şi mai mulţi, dar au fost foarte mulţi. Dacă PSD nu s-ar fi concentrat doar pe lupta împotriva mea, probabil că eu sau candidatul lor am fi fost acum în turul 2. Aşa, Nicuşor Dan a beneficiat de această situaţie. Eu nu deţin 1.200.000 de voturi să le ofer cuiva, fiecare cetăţean are votul său. Eu am doar un vot”, a adăugat el.

Ponta a vorbit şi despre instabilitatea guvernamentală, afirmând că actualul Guvern nu va mai rezista mult şi că România se va confrunta cu o perioadă economică foarte dificilă după data de 18 mai. „Trebuie să pregătim România pentru ce urmează. Va fi foarte greu de gestionat şi nu ne va fi uşor”, a avertizat fostul premier.

Referitor la un eventual scenariu în care ar reveni la conducerea Guvernului, Ponta a declarat: „Am fost prim-ministru. 1,2 milioane de români mi-au acordat votul lor. Cu siguranţă, nu o să mă vedeţi dispărând în ceaţă.”

El a subliniat că, deşi regretă că nu poate conduce direct schimbarea de care România are nevoie, îşi doreşte să facă parte din acest proces. „Lucrurile nu mai pot continua ca până acum. Poate au înţeles şi la Kiseleff, şi în Modrogan, şi la Târgu Mureş că sistemul trebuie schimbat. Totul s-a schimbat în România, doar clasa politică a rămas pe loc. Este a doua oară când partidele mari nu reuşesc să trimită un candidat în turul doi. Au păţit-o şi în noiembrie, dar nu au învăţat nimic”, a adăugat Ponta, menţionând că i-a avertizat încă din decembrie pe liderii politici, precum Marcel Ciolacu şi Ilie Bolojan, că susţinerea lui Crin Antonescu va duce la un nou eşec, arată epochtimes-romania.com.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Pompierii chemați pentru miros de gaz din curtea Spitalului Județean, de la ce provenea de fapt! (Foto)

astăzi, 11:01

Pompierii botoșăneni au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, pentru a asigura măsurile de prevenire în cazul unei posibile scăpări de gaze, pe strada Marchian, în curtea S...

La 100 de ani! Bunica Anghelina sărbătorită de comunitatea din Gorbănești!

astăzi, 09:16

Un veac de viață reprezintă o binecuvântare și un exemplu de jertfă, înțelepciune și dragoste oferite familiei și comunității. Bunica Anghelina Iliescu a fost sărbătorită, ...

Ministerul Educației intră în Cloudul Guvernamental și pregătește un sistem informatic de 473 de milioane de lei!

astăzi, 07:52

„Începem un proces major de digitalizare a educației și cercetării”, afirmă, într-un mesaj publicat pe Facebook pe 5 iulie, ministrul Mihai Dimian. El invocă în a...