PNL Botoșani, Valeriu Iftime: „Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…”

„Este a nu știu câta sesizare pe care o primesc privind lipsa stațiilor de așteptare pentru mijloacele de transport public.”

„O altă situație care mă face să mă întreb dacă cei aflați la conducerea județului au avut ochii închiși când au făcut administrație. Chiar nu a văzut nimeni că oamenii stau în frig în stații, fără niciun adăpost, în fiecare zi în drum spre muncă?

Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze este că nu este deloc o situație unică la noi în județ. Mi-au fost semnalate zeci de astfel de cazuri și deja am început să iau măsuri. Pentru că ne-am pus serios pe treabă și îmi doresc să readuc în normalitate tot ceea ce PSD a neglijat cu aroganță și sfidare față de botoșăneni.”

(Comunicat de presă CMF 11240002 – PNL Botoșani)

Video aici

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...