Parlamentarii PSD Botoșani: Am votat azi Bugetul pe 2022

Parlamentul României a aprobat joi bugetul pentru anul 2022. Cel mai important obiectiv atins de PSD: venituri mai mari pentru jumătate din populația țării! Toți copii și pensionarii vor avea mai mulți bani în buzunar în anul care vine.

Cei cu pensii mici și consumatorii vulnerabili de energie vor primi sume suplimentare pentru a face față inflației și creșterii facturilor la căldură. S-au prevăzut salarii mai mari pentru profesori, militari, polițiști și unele categorii de personal medical.

 

„E adevărat că aceste majorări nu sunt la nivelul meritat de cei vizați și pe care ni l-am fi dorit. Dar să nu uităm că până la intrarea PSD la guvernare, se vorbea doar de înghețări de venituri, de tăieri sau de disponibilizări. Aici este schimbarea cea mai importantă pe care o aduce acest buget: începem redresarea a ceea ce s-a stricat în ultimele două guvernări de dreapta”, au transmis parlamentarii social-democrați.

Venirea PSD la guvernare a readus procedura de adoptare a bugetului în făgașul normal. Bugetul este adoptat înainte de finalul anului, astfel încât să fie predictibil și pentru administrațiile locale, și pentru mediul de afaceri și pentru toți ceilalți actori care trebuie să-l aplice.

(Comunicat de presă emis de PSD Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

astăzi, 21:04

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

astăzi, 20:48

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

astăzi, 19:40

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...