Politică
Alegeri în SUA. Donald Trump, la un pas de o victorie istorică!
Americanii au votat marți, 5 noiembrie, la alegeri prezidențiale în care s-au confruntat vicepreședinta democrată Kamala Harris și fostul președinte republican Donald Trump.
PSD Botoșani îl va susține pe primarul Cosmin Andrei, dacă se va organiza un referendum local privind evacuarea chiriașilor scandalagii din Centrul Vechi!
Consultarea publică a locuitorilor municipiului are loc în urma acțiunii în instanță a avocatei Ionela Aiftincă, prin care a fost suspendată temporar evacuarea unor chiriași din Cen...
Marius Budăi, PSD: „Iftime se plângea cel mai tare de creșterea salariului minim. Voia ca salariile să fie cât mai mici, ca să îi rămână lui un profit cât mai mare”
În programul de guvernare pentru următorul mandat, PSD se angajează să ducă salariul mediu net, în mână, la peste 1.500 de euro lunar.
USR Botoșani, prin vocea Cristinei Lăcătușu, îi cere lui Iftime să facă publică suma plătită pentru folosirea Stadionului Municipal în scop electoral! (Foto)
Acesta nu reprezintă proprietatea lui Valeriu Iftime, nici a Partidului Național Liberal și nici măcar a FC Botoșani.
Florin Gavril (PSD) către Valeriu Iftime: „I-ați făcut o funcție specială fiului, la fel cum PNL a vrut să facă o lege specială pentru Iohannis”
Candidatul PSD Botoșani la Camera Deputaților, Florin Gavril, îi cere noului președinte al Consiliului Județean, Valeriu Iftime, să îl retragă pe fiul său din poziția de conducere ...
Cine e bărbatul căruia i-a mulțumit Maia Sandu în primul discurs de după închiderea urnelor! ”Era mai bine cu românii!”
La 105 ani, Constantin Cojocaru, fost deportat în Siberia, a mers la vot. „Păi, dacă m-am născut în România Mare și am trăit bine! Se vede că era mai bine cu români...
Alegeri Moldova, primele reacții. Maia Sandu: „Le cer lucrătorilor din secții să numere corect” / Stoianoglo: „Numărarea voturilor, momentul adevărului”
Secțiile din Republica Moldova s-au închis la ora 21.00, dar procesul de votare continuă în diaspora, în Europa de Vest și SUA. Până la ora 22.00 au votat 1.690.958 de m...
Doina Federovici l-a trimis pe Iftime la magazie să-i găsească laptopul și l-a acuzat de nepotism! (Video)
„Nu-l mai căutați atât, domnule Iftime. Nu e niciun mister. Este la magazia instituției.
Bannere și steaguri electorale afișate în mod ilegal, ce partid are parte de aceste acuzații!
Materiale de propagandă precum bannere și steaguri au fost fotografiate și atașate la sesizarea întocmită.
„Seara discuțiilor liberale”: Întâlnire între candidații la parlamentare și cetățeni! (Foto, Video)
Joi seară, în sala Ballroom de la Casa Lux a avut loc un eveniment marca Partidul Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani. Câteva sute de simpatizați ai formațiunii politic...
Începe campania electorală pentru alegerile parlamentare. Ce este interzis în această perioadă!
Timp de 30 de zile, partidele, alianţele sau independenţii intraţi în cursa pentru un loc în noul Legislativ vor trebui să convingă electoratul să le acorde votul pe data de 1 decemb...
Elevii din Botoșani recompensați de deputatul Alexandra Huțu cu o vizită la Muzeul Militar Național și Palatul Parlamentului (Foto)
Așa cum a promis la Festivitatea de premiere a celei de-a doua ediții a concursului de eseuri „Eroul de lângă mine”, deputatul social-democrat botoșănean Alexandra Huțu, care e...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.81 secunde