Data alegerilor prezidențiale. Ce spune Tudorel Toader despre revenirea lui Călin Georgescu în cursă!

Fostul judecător al CCR, Tudorel Toader, susține că Guvernul Ciolacu este obligat să adopte Hotărârea de Guvern pentru stabilirea calendarului alegerilor prezidențiale din 2025.

Data alegerilor prezidențiale. Ce spune Tudorel Toader despre revenirea lui Călin Georgescu în cursă!

 Tudorel Toader  

Tudorel Toader, fost judecător al CCR, a subliniat obligativitatea actualului guvern de a adopta o Hotărâre de Guvern privind calendarul alegerilor, în contextul în care CCR a decis anularea alegerilor prezidențiale. Acesta a precizat într-un mesaj ulterior pe Facebook că vor fi surprize.

”Nu trebuie pornit de la declarația președintelui de vineri, ci trebuie pornit de la efectele pe care le produce decizia Curții, de vineri. Și, spune așa Constituția: că decizia este obligatorie din momentul publicării în Monitorul Oficial. În decizie scrie: Guvernul adoptă o nouă hotărâre privind calendarul alegerilor. Înseamnă că începând de vineri, de la data publicării, guvernul este obligat să emită Hotărârea de Guvern pentru a da drumul la procedura alegerilor pentru președintele României. Adică nu este la latitudinea cuiva să stabilească un termen, așa o lungim până uităm ce avem de făcut.

 

Prin urmare, eu cred că guvernul are obligația ca imediat, de îndată, să adopte Hotărârea de Guvern, să înceapă să curgă termenul și să deruleze procedurile, pentru că această perioadă de incertitudine, de provizorat, să nu se prelungească în chip nejustificat”, a declarat Tudorel Toader, fost judecător al CCR, la Digi 24.

Întrebat dacă adoptarea acestei Hotărâri de Guvern, acest lucru ar însemna organizarea alegerilor prezidențiale înainte de finalul lui martie 2025, Tudorel Toader a subliniat că ”noi avem un timp al alegerilor, un interval de timp. Și mâine guvernul poate adopta Hotărârea de Guvern sau luni ori marți. Nu are rost să așteptăm noul parlament, noul guvern, după care să vină o Hotărâre de Guvern. Nu este greu de adoptat, HG-ul are un tipar, doar schimbă calendarul și atâta tot”, a mai spus Tudorel Toader.

Despre revenirea lui Călin Georgescu în cursă: ”Am dubii că BEC îi va valida candidatura”

În ceea ce îl privește pe Călin Georgescu, candidatul independent care s-a calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, Tudorel Toader a fost întrebat dacă acesta mai poate candida, în contextul reluării întregului proces electoral, fostul ministrul al Justiției a afirmat că ”decizia (n.r. CCR) nu face referire la nicio persoană, cu nume și prenume. Dar noi înțelegem, din economia argumentelor aduse, că se referă la cineva anume. Eu citind decizia, cu atenție, chiar de două ori, am înțeles așa: Că poate să candideze Georgescu din nou, poate să se înscrie în competiție, să strângă semnături și să depună dosarul de candidatură la BEC. Aici am dubii cu privire la faptul că BEC-ul îi va valida candidatura. Presupunem că da. Am convingerea că atunci când se ajunge la Curte, într-o posibilă contestație, Curtea nu îi va permite pentru că are în spate decizia de ieri. Și oarecum, decizia referitoare la Șoșoacă”, a mai spus Tudorel Toader, potrivit DCNews.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: Temperaturi sub cele normale în prima jumătate a lunii noiembrie!

astăzi, 15:11

Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în ultima săptămână din octombrie, urmând să scadă uşor sub mediile obişnuite în primele două s...

Experiență liturgică și educativă la Seminarul Teologic din Dorohoi, în cadrul programului „Școala Altfel”!

astăzi, 14:26

Elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi au participat la o activitate dedicată aprofundării cunoștințelor despre cultul divin ortodox, î...

Elevii intră în vacanța de toamnă. Cursurile se reiau pe 2 noiembrie!

astăzi, 13:27

Elevii și preșcolarii din România intră în vacanța de toamnă după încheierea cursurilor de vineri, 23 octombrie. Prima vacanță din anul școlar 2026–2027 durează p&aci...