Numele premierului nu se anunță nici azi, dar trei variante sunt vehiculate tot mai mult

La fix trei săptămâni de la adoptarea moțiunii de cenzură prin care guvernul Bolojan a fost demis și fără noi consultări cu partidele anunțate oficial, numele viitorului premier rămâne o necunoscută. Deși în mediul politic circulă tot mai mult variante care să încerce deblocarea crizei politice, suspansul de la Cotroceni continuă, iar misterul nu va fi elucidat nici astăzi.

Președintele Nicușor Dan nu va anunța marți numele premierului desemnat au declarat pentru Hotnews surse bine informate din Administrația Prezidențială.

 

Totuși, surse din PSD au declarat că este de așteptat ca președintele să facă un anunț în cursul acestei săptămâni.

Principalele nume vehiculate

Principalele nume vehiculate pentru funcţia de premier sunt cele ale consilierului prezidenţial Radu Burnete, alături de europarlamentarul Eugen Tomac – şi el consilier onorific la Cotroceni, dar şi preşedinte al Partidului Mişcarea Populară. Un apropiat al fostului președinte Traian Băsescu, Tomac este favorit, susțin sursele citate.

Pe lista posibililor premieri mai sunt Delia Velculescu, şefă a misiunii Fondului Monetar Internaţional în Africa de Sud, invocată şi la formarea precedentului Guvern, și Alexandru Nazare, actualul ministru interimar al Finanțelor.

Un alt nume menţionat în spaţiul public este cel al lui Şerban Matei, în prezent director al Direcţiei de Relaţii Internaţionale din cadrul Băncii Naţionale a României.

Una dintre variante ar putea avea susținerea PSD

Surse din PSD au declarat pentru Hotnews că în acest moment toate variantele sunt pe masă și tehnocrat, și politic, și miniștrii politici sau tehnocrați sau apropiați de partide.

În același timp, social-democrații spun că se conturează o susținere pentru Tomac. Totuși, social-democrații vor trebui să facă o consultare internă în partid pentru acceptarea oficială a acestuia.

În același timp, varianta Tomac ar fi respinsă clar de USR.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

astăzi, 20:02

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...

Inedit în municipiul Botoșani: Credincioșii pot participa în fiecare zi la Sfânta Liturghie! – VEZI Calendarul lunii noiembrie

astăzi, 17:15

Inițiativa a venit odată cu reorganizarea Protopopiatului Botoșani. Cei doi protopopi - preotul Partenie Apostoaie și preotul Liviu Botezatu (Protopopiatul Botoșani și Protopopiatul Botoșani Es...

”Regina atletismului românesc”, de la Hudești pe culmile sportului mondial: ”Mi-am apreciat foarte mult părinții!”

astăzi, 16:09

Deținătoarea a patru recorduri mondiale, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice. I se spune și astăzi ”Regina atletismului românesc”. Peste mai puțin de două luni va î...