Noua opoziție. Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi: "#Guvernule_meu_2 încetează văicăreala și apucă-te de treabă!"

Fostul ministru al Muncii, deputatul de Botoșani, Marius Budăi, a aruncat astăzi în spațiul public noi acuze la adresa Guvernului Orban, susţinând că acesta aleargă după fantome şi încurcă cifrele.

“Am asistat zilele trecute la o regie extrem de proastă între premier și ministrul muncii, precum că nu ar fi știut de diminuarea salariilor la unele agenții din cadrul ministerului. Ce nu ne-ați spus este că nici în aparatul propriu al ministerului nu ați achitat salariile. Profesioniștilor.

 

Nu ați majorat salariul minim brut garantat în plată și pentru cei cu studii superioare, nu spuneți clar dacă se vor aplica, în actuala formă, legile salarizării și a sistemului public de pensii.

Mai mult, pentru dumneavoastră oamenii sunt niște cifre care trebuie să dea bine la raportare. Nu știți la ce mă refer? Vă spun eu.

În goana dumneavoastră după fantome, domnule Orban, ați obligat ministrul muncii să scoată cifre și iar cifre despre întârzierile din sistemul public de pensii. În graba doamnei ministru de a vă face pe plac, a început să facă tot felul de raportări, care mai de care mai fantasmagorice. Nu conta că prezintă cifre aiurea amestecând intrările cu dosarele ieșite din termen.

Ați susținut și obținut dublarea pensiilor "speciale" în Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera deputaților, în aceeași zi în care spuneați la TV că vreți desființarea lor.

Ne spuneți ce nu puteți face din cauza PSD-ului, omițând să ne spuneți ce nu puteți face din cauza propriei neputințe.

Sunteți la guvernare, aveți majoritate, spor la treabă! Nu vă împiedică nimeni.

PS

Ce faceți cu accizele la carburanți? Le creșteți iar, după ce ați insistat în parlament că va scădea prețul la pompă?

Ce faceți cu Legea pe care partidul dumneavoastră a depus-o în parlament referitoare la reducerea TVA?

Ce faceți cu multitudinea de inițiative legislative depuse pentru modificarea Legii salarizării unitare?

Le mai susțineti domnule Orban?”, a spus ministrul Budăi pe pagina personală din zona scocial media.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Opt elevi din Protopopiatul Dorohoi s-au calificat la etapa județeană și finală pe Mitropolie a Concursului de cunoaștere a Noului Testament!

astăzi, 14:30

Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a găzduit, în data de 4 noiembrie 2026, etapa pe protopopiat a Concursului de cunoaștere a Noului Testament, o competiție dedicat...

Un băiat de 27 de ani a furat alimente de 350 de lei dintr-un magazin din Botoșani!

astăzi, 13:35

La data de 06 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 27 de ani, din municipiul Boto...

Sfântul Ierarh Nectarie – izvor nesecat de minuni, programul slujbelor la Biserica din Botoșani! (Foto)

astăzi, 12:50

Luni, 9 noiembrie 2026, biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de Copii Botoşani, își serbează hramul, cu ocazia prăznui...