Moțiunea simplă împotriva ministrei USR Diana Buzoianu a trecut! Ce urmează!

Moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrei USR a Mediului, Diana Buzoianu, a trecut cu 73 de voturi „pentru” și 43 „împotrivă”. PSD a votat alături de opoziție pentru adoptarea moțiunii. Trecerea unei moțiuni simple nu duce automat la demiterea unui ministru, fiind un instrument parlamentar prin care se exprimă poziția într-o anumită problemă de politică internă sau externă.

Moțiunea simplă trecut cu 73 de voturi „pentru” și 43 „împotrivă”. PSD a sprijinit opoziția la vot. După anunțarea rezultatului, Diana Buzoianu a precizat că nu va demisiona din fruntea Ministerului Mediului.

 

„Am asistat la o moțiune bambilici. Rezultatul nu e unul surprinzător: am mers în Parlament pentru că cred că trebuie să fie date toate informațiile necesare. Am spus foarte clar de la început, nu voi ceda, nu îmi voi da demisia, nu voi putea fi șantajată cu funcția”, a replicat Buzoianu, potrivit HotNews.

Diana Buzoianu revine la microfonul Senatului pentru a da replica celor care au criticat-o.

„Ați spus ca nu am fost empatică. Timp de două saptămâni am mers pe teren, am adus apă. Știți câte telefoane au dat parlamentarii absolut îngrijorati de această situație? Știți câte telefoane am primit de la parlamentarii PSD? Zero”, a afirmat Buzoianu.

„Să vorbim despre incompetență. Bărbați de 50 de ani care văd o femeie tânără care conduce un minister și strigă incompetenta. În 5 luni de zile am renegociat cu Comisia Europeană astfel încât să nu ne fie blocate 6 miliarde de euro”, a continuat ea.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...