Președintele organizației județene PNL Botoșani, deputatul Costel Șoptică, revendică merite unor foști sau actuali colegi de partid în proiectul de modernizare a tronsoanelor incluse în „Drumul Strategic”. El consideră că abordarea adversarilor politici pe această temă este greșită, subliniind că „nu a auzit să se facă vreo chetă la PSD” pentru realizarea obiectivului.
„Chiar dacă a pornit de forma unui brăduț, acest drum strategic a fost pornit de către liberali. Dacă ne uităm pe proiectele inițiale, veți găsi semnăturile domnului Țurcanu, care la vremea respectivă era președinte liberal, iar următoarele semnături aparțin domnului Sorescu. Nu vin aici ca să ne lăudăm cu ce au făcut liberalii la momentul respectiv, dar vreau să precizez că din prezentările care se fac, e clar că cineva ar aduce banii de acasă. Eu nu am auzit să se facă vreo chetă la PSD și să adune banii pentru acest drum strategic. Eu știu că acest drum strategic este început de noi, cu fonduri europene”, a declarat Costel Șoptică, vineri, într-o conferință de presă susținută la sediul PNL Botoșani.
Parlamentarul a afirmat că este nevoie de suplimentarea bugetului alocat „Drumului Strategic” cu o sumă de circa 70 de milioane de lei, pentru acoperirea diferenței cauzate de scumpiri. El condamnă însă echipa de management și conducerea Consiliului Județean, care ar fi putut evita situația.
„Inițial, valoarea proiectului a fost de 56 de milioane de euro, iar în aceste momente, valoarea proiectului depășește 80 de milioane de euro. Stau și mă întreb dacă cineva își va asuma răspunderea pentru cele 24 de milioane de euro în plus. E adevărat că 6-7 milioane reprezintă diferențe de preț datorate trecerii timpului nepermis de mult până la realizarea acestui obiectiv. (...) Dacă conducerea PSD a domnului Macaleți realiza acel drum, se făcea o economie de 14 milioane de euro, bani cu care s-ar fi realizat kilometri de drum la nivelul județului Botoșani”, a spus președintele PNL Botoșani.
Potrivit acestuia, Consiliul Județean a trimis o adresă prim-ministrului Nicolae Ciucă, solicitând finanțare din fondul de rezervă al Guvernului. Deputatul liberal este convins că social-democrații vor folosi răspunsul, indiferent de natura sa, într-o manieră convenabilă.
„Dacă va fi un răspuns favorabil, cu certitudine PSD a adus bani la Botoșani, iar dacă va fi un răspuns nefavorabil, domnul Nicolae Ciucă, care este premier liberal, nu vrea să ne dea bani. Trebuie să ieșim din această retorică în care doar unii fac și ceilalți nu își doresc să facă”, a adăugat Costel Șoptică.
El a recunoscut că lucrările executate în cadrul acestui proiect sunt de înaltă calitate. „Am fost și eu pe tronsoanele deja executate și vreau să vă spun că trebuie să fim bucuroși că se lucrează la standarde foarte bune”, susține parlamentarul.
Președintele PNL a subliniat, de asemenea, că Guvernul și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere au făcut front comun pentru realizarea Autostrăzii Moldovei până la Siret, ceea ce avantajează locuitorii din nord-estul țării.