Lucian Trufin: MIPE susține finanțarea europeană a ITI „Țara de Sus”. „Sprijinul guvernamental de care ne bucurăm se va regăsi în bunăstarea oamenilor”

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, susține finanțarea externă a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Țara de Sus”, dând asigurări că va include teritoriul în Acordul de Parteneriat dintre România și Comisia Europeană, a anunțat senatorul botoșănean Lucian Trufin.

În calitate de inițiator al acestui proiect de dezvoltare, parlamentarul Lucian Trufin a solicitat susținerea MIPE încă din 2019, purtând discuții cu toți cei patru miniștri care s-au succedat la conducerea ministerului până în prezent.

 

„Doamna Roxana Mânzatu a înțeles această nevoie, iar în timpul mandatului său am organizat o întâlnire în Botoșani de promovare a acestui mecanism distinct de finanțare cu fonduri europene. A urmat domnul Ghinea, care ne-a ascultat, inițial ne-a mai și încurajat, dar nu ne-a oferit suma necesară pentru scrierea strategiei. Am prezentat apoi proiectul domnului Vîlceanu, care a apreciat inițiativa noastră, din perspectiva dimensiunilor teritoriului pe care îl reprezentăm, a voinței politice și administrative pe care am dovedit-o, însă, din păcate, draftul Acordului pe care Ministerul l-a trimis către Comisia Europeană, ITI „Țara de Sus” nu se regăsește. Au fost ani în care am parcurs fiecare etapă a proiectului, am reușit să unim forțele a nu mai puțin de 125 de primării și impreună am elaborat o strategie din fonduri proprii. În sfârșit, am primit o promisiune fermă de susținere din partea domnului ministru Marcel Boloș”, a explicat senatorul social-democrat.

Potrivit acestuia, Marcel Boloș a admis că teritoriul vizat de ITI „Țara de Sus” este una dintre cele mai sărace și vitregite microregiuni din Uniunea Europeană.

„Fiind un profesionist cu o vastă experiență în gestionarea proiectelor similare, domnul Boloș a apreciat inițiativa și perseverența membrilor asociației. El ne-a asigurat că va include „Țara de Sus” în Acordul de Parteneriat dintre MIPE și Comisia Europeană, dar și că va susține finanțarea scrierii unei strategii actualizate a proiectului. Sunt recunoscător și am încredere că sprijinul guvernamental de care ne bucurăm în această perioadă se va regăsi în bunăstarea oamenilor pe care îi reprezentăm”, a adăugat Lucian Trufin.

ADI „Țara de Sus” a fost constituită pe o perioadă nedeterminată, ca entitate privată de utilitate publică, în scopul implementării „Strategiei de dezvoltare durabilă a zonei – Proiect strategic bazat pe economie locală pentru perioada 2020 – 2035”.

Prin acest organism se urmărește atragerea fondurilor europene în mod direct de microregiuni, obiectivele vizate fiind dezvoltarea sectorului IMM, inovarea tehnologică, creșterea competitivității economiei, îmbunătățirea sistemului de sănătate, simplificarea cadrului legislativ și administrativ, crearea unei rețele de incubatoare de afaceri și parcuri științifice, modernizarea infrastructurii,  dezvoltarea parteneriatului public – privat, a regenerării urbane și rurale.

(Comunicat de presă emis de PSD Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...