Costel Şoptică şi Verginea Gireadă au candidat pentru un loc de membru în Biroul Executiv al PNL, însă doar preşedintele organizaţiei judeţene a PNL a fost ales, cu 1.121 de voturi din cele 1.331 de voturi valabil exprimate, după cum explică într-o postare pe Facebook.
"Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut si votându-mă, m-am clasat pe primul loc la funcția de membru din Biroul Executiv al Partidului Național Liberal! Îi felicit și le mulțumesc deopotrivă pentru sprijin președintelui Ludovic Orban, dar și colegilor mei din Biroul Politic Național al PNL", susţine Costel Şoptică.
De asemenea, Gheorghe Sorescu, prim-vicepreședinte al PNL Botoșani, a fost ales în Comisia Națională de Arbitraj.
Prima şedinţă a noii conduceri centrale a PNL va avea loc luni la ora 12:00 şi va decide modul în care liberalii se vor poziţiona faţă de moţiunea de cenzură depusă de PSD şi ALDE împotriva prim-ministrului Sorin Grindeanu.
Liberali botoşăneni în conducerea PNL!
Madalina Ursuleanu Monday, 19 June 2017 PoliticăStructurile de conducere ale PNL vor avea în componenţă şi botoşăneni, potrivit votului dat de liberalii adunaţi la Bucureşti pentru alegerile generale din partid din ultimele două zile.
Spune-ne opinia ta
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.72 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici