Legea prevenției fiscale prezentată afaceriștilor botoșăneni

Un alt punct de pe agenda lui Harry Ilan Laufer, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, prezent miercuri la Botoșani, a fos o înâlnire cu afaceriștii de la nivel local cărora le-a prezentat draftul Legii prevenției fiscale ce va intra cât de curând în dezbatere publică.

La întâlnire ce a avut loc la Instituția Prefectului au fost prezenți mai mulți oameni de afaceri, alături de parlamentari.

Harry Ilan Laufer a precizat că noul proiect de act normativ va fi aplicabil nu doar mediului de afaceri ci și autorităților publice locale și centrale, care vor putea beneficia de prevenția fiscală. 

"Este o lege de care mediul de afaceri dar și autoritățile au nevoie și este o lege mult așteptată. Legea are ca scop principal de a aduce un echilibru între contribuabil și organele de control, sunt peste 40 de instituții abilitate să vină în control și să aplice sancțiuni. Este un moment important pentru noi ca și țară pentru intrare în normalitate. De multe ori asistăm la suspendarea activității sau la amenzi usturătoare care pot duce la desființarea unei societăți care generează venituri la bugetul de stat și noi trebuie să încurajăm creșterea mediului antreprenorial pentru că pe ei se bazează economia. Legea prevede să nu permită amendarea și aplicarea unor sancțiuni atunci când vine vorba de anumite contravenții la prima abatere, ci dorește să creeze un sistem prin care atunci când vine organul de control și constată anumite abateri să nu aplice în mod direct acea contravenție ci să acorde o perioadă de remediere a acelei contravenții, de trei luni, în baza unui plan de conformare", a explicat secretarul de stat.

Din această lege vor fi excluşi agenţii economici care pun în pericol sănătatea şi siguranţa consumatorilor sau cei care folosesc munca la negru.


 

 

 

Spune-ne opinia ta