Iohannis despre amenințările la adresa Moldovei: România este pregătită să sprijine Moldova în orice scenariu

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după Summitul B9 de la Varșovia, că Republica Moldova are nevoie de sprijinul aliaților în contextul războiului din regiune. De asemenea, șeful statului a precizat că România „joacă un rol foarte important” în susținerea vecinilor noștri.

Întrebat despre avertismentele recente în legătură cu securitatea Republicii Moldova și a amenințărilor de la Moscova, Iohannis a declarat că „nu avem informații acum că acțiuni practice ar fi iminente”.

 

„Știm că a existat tot timpul o presiune asupra Molovei pentru a induce nesiguranță și posibil și instabilitate în Moldova și în politica moldoveană. Nu avem informații acum că acțiuni practice ar fi iminente dar nu trebuie să subestimăm importanța acestor atacuri informaționale. Oamenii din Moldova se simt amenințați, se simt în nesiguranță”, a declarat președintele, conform Digi24.

Klaus Iohannis spune că România și românii joacă un rol important în susținerea moldovenilor.

„România și românii joacă un rol foarte important: Să le dăm asigurări că noi suntem alături de ei, nu numai cu vorba, ci și cu fapta. Cu energie, cu bani, cu carburanți, cu consultanță și cu multe alte lucruri. (...) Vreau să subliniez că noi suntem alături de Moldova. (...) România este nu doar pregătită, este dispusă să sprijine Moldova în orice scenariu. Cum va arata acest sprijin depinde de evolutia perioadei geopolitice. Momentan îi sprijinim cu electricitate, gaze, îi ajutăm să reformeze instituțiile, dar eu personal sunt dispus să mergem mult mai departe dacă situația o va impune”, a spus președintele.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În Dublin: Priveghere tăcută în memoria Loredanei, femeia din Botoșani omorâtă de propriul partener de viață!

astăzi, 08:10

Comunitatea din nordul Dublinului s-a reunit în memoria Loredanei Moroșanu, femeia de 48 de ani, din Botoșani, înjunghiată mortal luni, în casa în care locuia cu partenerul ...

Pedeapsă dură pentru Ilaș, după eliminarea din meciul cu Petrolul!

astăzi, 07:42

Comisia de Disciplină din cadrul FRF, întrunită miercuri, a hotărât o serie de sancţiuni în urma meciurilor din Superliga. În atenția Comisiei a fost și partida FC Bot...

În această dimineață: Focul a făcut scrum două mașini!

astăzi, 07:16

Două mașini parcate într-o gospodărie din localitatea Mănăstireni, comuna Unțeni, au fost distruse în urma unui incendiu. Evenimentul s-a produs în această dimineață. Pro...