Dragnea pregătește o nouă remaniere! Trei miniştri, pe făraș până în vară!

"Sunt vizaţi cel puţin trei miniştri care au avut prestaţii sub aşteptări. Dar, deocamdată, nu e nimic bătut în cuie".

Dragnea pregătește o nouă remaniere! La mai puţin de trei luni de la instalare, premierul Viorica Dăncilă pregăteşte schimbări în Guvern, au declarat surse politice pentru Adevărul.

Oficial, Viorica Dăncilă spune că nu se pune problema unei remanieri. „Este adevărat că unii (miniştri – n.r.) merg cu viteza întâi, alţii cu a doua. Eu sper că vor recupera din distanţă şi se vor încadra în foaia de parcurs“, a declarat premierul la Antena 3.

 

Surse social-democrate susţin însă că Viorica Dăncilă a discutat deja cu Liviu Dragnea câteva mutări în Executiv, care vor fi puse în practică până la sfârşitul sesiunii parlamentare, când se va intra oficial în vacanţă. „Sunt vizaţi cel puţin trei miniştri care au avut prestaţii sub aşteptări. Dar, deocamdată, nu e nimic bătut în cuie“, susţin sursele citate.

Cei trei miniştri, potrivit mai multor surse politice, ar fi: Dănuţ Andruşcă (Economie), Valentin Popa ( Educaţie) şi George Ivaşcu (Cultură).

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

astăzi, 19:58

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

astăzi, 18:49

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

astăzi, 18:11

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...