Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului!

Președintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, va face parte din conducerea camerei superioare a Parlamentului.

După depunerea jurământului de către senatorii aleși pe 1 Decembrie, plenul Senatului și-a ales noua conducere, din care fac parte reprezentanții tuturor partidelor. Senatorul Doina Federovici a fost aleasă să ocupe una dintre cele patru funcții de secretar. Din partea celorlalte partide politice, secretari au fost aleși: Vasile Blaga (PNL), Cristian Ghinea (USR) și Niculina Stelea (AUR).

„Mulțumesc colegilor pentru nominalizare și susținerea pentru ocuparea acestei funcții. Este o onoare și o responsabilitate deosebită să fiu parte a echipei care va coordona activitatea camerei superioare a Parlamentului. Vă asigur că voi munci cu dedicație pentru a susține valorile și principiile în care credem cu toții, pentru a face ca Senatul să fie un loc al dialogului și al soluțiilor eficiente. Alegerea în funcția de secretar al Senatului reprezintă nu doar o recunoaștere a muncii pe care am depus-o până acum, ci și importanța pe care o are județul nostru în arhitectura statului român. Mulțumesc botoșănenilor pentru votul de încredere pe care l-au acordat echipei PSD Botoșani! Mulțumesc echipei PSD Botoșani, primarilor și consilierilor pentru susținere! Împreună vom continua pe drumul dezvoltării județului nostru drag!”, a declarat Doina Federovici.

În primele două mandate de senator, Doina Federovici a mai deținut funcțiile de chestor și vicepreședinte al Senatului.

Pe lângă cei patru secretari, din Biroul Permanent al Senatului mai fac parte patru vicepreședinți și patru chestori. Grupul PSD va avea doi vicepreședinți (Robert Cazanciuc și Paul Stănescu), precum și un chestor (Marius Dunca).

(Comunicat PSD Botoșani)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...