Deputatul PSD Costel Lupașcu: „Prioritatea zero – Prevenția!’’

Comunicat:

Solicit de urgență, Guvernului și Ministrului Sănătății să mărească capacitatea de testare a populației! În acest moment, prevenția este cea mai importantă, doar așa putem fi cu un pas înaintea virusului și a bolii! Totodată, îi solicit Ministrului Sănătății să ne transmită unde sunt testele promise? Câte teste avem astăzi în România? Câte teste sunt distribuite la Botoșani? Care este capacitatea zilnică de testare la nivel național? Câte persoane au fost testate până în momentul de față? Domnule Ministru, situația este cât se poate de gravă, de aceea, vă rog ca în cel mai scurt timp să faceți toate demersurile pentru a fi livrate testele de depistare COVID-19 în toată România și să începem testarea populației! Testarea trebuie să înceapă cu persoanele simptomatice-suspecte, cu contacții bolnavilor și cu personalul medical, atât pentru a-i prezerva,cât și pentru a se evita situația ca ei sa contagieze bolnavii cu alte patologii. Testarea extinsă este singura modalitate de luptă eficientă împotriva propagării acestui virus pentru că permite izolarea timpurie a cazurilor de COVID-19 și împiedică răspândirea în rândul populației. Testați ca să salvați! ’’- declară Costel Lupașcu.

 

În acest moment numărul testelor efectuate este un subiect care îngrijorează cetățenii. România este una dintre țările în care s-au făcut cele mai puține teste pentru depistarea COVID-19. Și acum devine din ce în ce mai clar că rata mică a îmbolnăvirilor din România, comparativ cu alte state europene, este absolut irelevantă atâta timp cât nu se fac teste. În acest moment nu cunoaștem cu adevărat situația reală din România și asta poate induce în eroare și genera măsuri necorespunzătoare din partea Guvernului. Dacă nu acționăm acum și nu prezentăm situația reală este posibil ca în următoarele săptămâni să fie prea târziu! Pentru a identifica, izola și trata corespunzător bolnavii cu COVID-19, avem nevoie obligatoriu și urgent de teste, de aparatură de testare, de personal instruit pentru efectuarea acestor teste, de aparatură de ventilație, de paturi pe secțiile de ATI și de infecto-contagioase.

„Fac un apel public la SOLIDARITATE și RESPONSABILITATE.

Doar uniți, împreună, autorități, cadre medicale, biserică, școală, ONG-uri, oameni de afaceri, întreaga populație, putem să ne mobilizăm, mai mult ca oricând și să ne apărăm împotriva acestui virus.

 În acest timp trebuie să asigurăm și protecția cadrelor medicale, acești eroi aflați în prima linie a luptei împotriva pandemiei. Trebuie ca toate spitalele din România să aibă asigurate materiale pentru protecție: teste pentru depisatarea coronavirus, halate medicale de unică folosință, măști de protecție, costume de unică folosință. Protecția personalului medical este vitală și trebuie să prevenim îmbolnăvirea!’’ a declarat deputatul PSD Costel Lupașcu.

,,Nu în ultimul rând, îi rog pe toți cetățenii să nu uite în aceste zile că măsurile de igienă și limitarea deplasărilor în spații publice sunt cele mai eficiente metode pentru prevenirea răspândirii epidemiei. Spălați-vă des pe mâini, cu apă și săpun, cel puțin 20 de secunde! Evitați contactul cu persoane care suferă de infecții respiratorii! Fii pregătit!!! https://fiipregatit.ro/ghiduri/ Vă doresc tuturor multă sănătate!’’ a declarat deputatul Costel Lupașcu.

(Comunicat de presă emis de către deputatul Costel Lupașcu - organizația PSD Botoșani)

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ilie Bolojan afirmă că va discuta cu ministrul Educaţiei pentru eliminarea propunerii ca bursele sociale să fie acordate doar în timpul anului şcolar!

astăzi, 10:00

Premierul interimar Ilie Bolojan anunţă că va face demersuri pentru eliminarea prevederii din proiectul de lege care propune că bursele sociale se acordă elevilor doar în timpul anului şco...

„Noaptea Muzeelor la Sate” la Casa Memorială „George Enescu” din Liveni cu un tur ghidat și audiții muzicale!

astăzi, 08:50

Muzeul Județean Botoșani, prin Casa Memorială „George Enescu” Liveni, ia parte la ediția a IV-a a evenimentului cultural „Noaptea Muzeelor la Sate”, care va avea loc s&acir...

ASTĂZI începe Street Food Festival la Botoșani cu o ediție aniversară și un show de drone în premieră!

astăzi, 08:23

Între 27 și 30 august, Pietonalul Unirii devine din nou locul de întâlnire pentru iubitorii de street food, muzică și experiențe inedite. Street FOOD Festival - The Original săr...