Deputatul PSD Costel Lupașcu: ,,Am votat Legea privind acordarea de măști gratuite!’’

Comunicat:

Având în vedere existența pandemiei de SARS-COV2 pe teritoriul României, deputatul PSD Costel Lupșacu a susținut și votat legea care prevede acordarea de măști gratuite cetățenilor pentru protecția împotriva virusului COVID-19.

,,Am votat legea privind acordarea gratuită de măști cetățenilor pentru că siguranța și sănătatea românilor sunt prioritare! Guvernul a fost și este nepăsător în fața nevoilor românilor. Lipsiți de soluții și de viziune, liberalii nu pot impune păstrarea obligativității de purtare a măștii, atâta timp cât cetățenii nu își permit să le cumpere! De aceea, am corectat în Parlament încă o minciună a Guvernului PNL. De 3 săptămâni, Guvernul PNL a promis că oferă măști gratuite persoanelor cu venituri mici. Nici până acum n-au ajuns aceste măști la oameni! Guvernul n-a avut  timp de românii fără posibilități. LuCOVID și cei 17 miniștri hoți ai PNL au timp doar de whisky, bere și trabuc. Sunt peste 5 milioane de români care au venituri de sub 1.000 de lei pe lună. O mască costă de două-trei ori mai mult decât o pâine! Statul și guvernanții ar trebui să se asigure că oamenii nu vor alege între pâine și mască. Că pensionarii nu vor alegere între medicamente și mască. Atunci când impui măsuri de purtare a măștii, trebuie să te gândești la toți cetățenii țării.’’ a declarat deputatul PSD Costel Lupașcu.

 

,,În România avem persoane care și-au pierdut temporar sau definitiv locul de muncă, avem pensionari și familii care au venituri de sub 1.000 de lei pe lună, iar acum prețurile măștilor sunt oscilante, de aceea foarte mulți cetățeni se află în imposibilitatea de a își cumpăra o mască.  Legea adoptată prevede ca persoanele care beneficiază de ajutor social, pensionarii cu venituri de până la 1.000 de lei și persoanele încadrate în grad de handicap vor beneficia lunar de câte un set de 30 de măști de protecție oferite gratuit. Măștile urmează să fie achiziționate de Ministerul Sănătății prin UNIFARM și distribuite de autoritățile locale, până la încheierea pandemiei de coronavirus. Sper ca și pentru Președintele României siguranța și sănătatea românilor sunt prioritare de aceea, fac un apel să promulge imediat acest proiect de lege!’’ a declarat deputatul PSD Costel Lupașcu.

(Comunicat de presă emis de către depuattul PSD Costel Lupașcu)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...