Discuţiile au pornit în şedinţa conducerii Camerei Deputaţilor de luni, 29 mai, scrie News.ro. Potrivit stenogramei şedinţei, liberalul Victor Paul Dobre a contestat o solicitare a Comisiei juridice de a lucra în paralel cu plenul în zilele de luni, în condiţiile în care programul normal presupune activitate în comisii în ziua de marţi.
"Colegii mei din Comisia juridică, consideră că este o practică de a se ţine Comisia luni, astfel încât nu se ţine Comisia normal când este prevăzută, marţea. Şi nu înţeleg de ce această practică, are loc în fiecare săptămâna. Deci, toţi colegii din Comisia juridică consideră că nu este normal să se lucreze, mai ales într-o Comisie de asemenea importanţă şi legile care se dezbat acolo, de ce nu este o procedură normală, după plen, marţi după amiază, şi se insistă tot timpul pe introducerea în timpul programului plenului, lucru ce le şi limitează posibilitatea de a-şi susţine proiectele sau de a participa la dezbaterile de plen?", a spus el.
Deputatul PSD Florin Iordache, membru al Comisiei juridice, a explicat că este nevoie de acest program pentru că ordinea de zi a Comisiei este mare şi nu este timp suficient pentru a o parcurge într-o singură şedinţă.
O discuţie similară a apărut şi în momentul în care se discuta despre prelungirea programului Comisiei de agricultură.
Citiţi continuarea pe News.ro
Deputaţii vor schimbarea programului săptămânal, pe motiv că nu se lucrează suficient în plen!
Saturday, 3 June 2017 PoliticăLiderii grupurilor din Camera Deputaţilor vor avea discuţii cu Liviu Dragnea privind modificarea programului săptămânal de lucru, pentru a avea o zi în plus de activitate în plen, după ce PNL a acuzat faptul că nu se lucrează suficient din cauza comisiilor care solicită să aibă activităţi în paralel cu şedinţele de vot, dar şi din cauza programului foarte scurt în plen.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri
Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie
„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...
Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare
Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...
„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei
Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.72 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici