Demisii în cascadă la PNL Botoșani, după ce Costel Șoptică a făcut pasul înapoi!

Marți dimineață încă un membru al Partidului Național Liberal din Botoșani care ocupa o funcție în cadrul BPJ și-a anunțat demisia.

După ce în cursul zilei de luni, 26 februarie, deputatul Costel Șoptică și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Partidului Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani, marți dimineață încă o demisie a fost anunțată.

Este vorba despre Ionică Nechifor, care ocupa funcția de secretar general în cadrul Biroului Politic Județean al PNL.

Redăm mai joc comunicatul de presă prin care Ionică Nechifor, directorul Stațiunii Popăuți, și-a anunțat demisia.

 

„Am luat act de demisia domnului deputat Costel Șoptică din funcția de președinte PNL – Filiala Botoșani. Conform Regulamentului de Organizare, Desfășurare și Conducerea Activității Organizațiilor Locale și Județene PNL, art. 27, al.c. „Secretarul General este ales de BPJ, la propunerea Președintelui”. Întrucât în acest moment a fost numit un nou președinte, în persoana domnului Valeriu Iftimie, consider corect și onest, să îmi înaintez DEMISIA pentru a da posibilitatea domniei sale să propună persoana de încredere în vederea atingerii obiectivelor PNL - Filiala Botoșani. Personal consider actul politic o responsabilitate superioară față de activitatea profesională motiv pentru care am răspuns acestei provocări în susținerea fermierilor botoșăneni în activitatea lor și să fie respectați pentru ceea ce fac. Proiectele privind agricultura din județul Botoșani cu siguranță le voi susține, alături de cei care îmbrățișează și recunosc munca fermierilor. Felicit pe domnul Valeriu Iftimie pentru curajul și implicarea în mediul politic. De asemenea, doresc succes echipei liberale din Botoșani în noua construcție politică”, a declarat Ionică Nechifor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

astăzi, 19:46

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

astăzi, 18:39

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 17:16

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...