Dan Șlincu, deputat PSD: „Trebuie să dăm un mesaj ferm de combatere a traficului și consumului de etnobotanice”

Deputatul social-democrat botoșănean Dan Șlincu, împreună cu mai mulți parlamentari social-democrați au depus la Parlament o inițiativă legislativă de modificare a legislației privind combaterea consumului de etnobotanice și droguri.

Proiectul prevede pedepsirea tuturor activităților de utilizare a substanțelor cu efecte psihoactive si anume: cultivare, producere, extragere, preparare, transformare, oferire, punerea în vânzare, distribuire, livrarea cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărarea și deţinerea chiar și pentru consumul propiu.

 

De asemenea, cresc pedepsele pentru cei care vând droguri sau etnobotanice minorilor.

Totodată, se introduce actualizarea la 3 luni de zile a înregistrărilor privind  drogurile, plantele sau substanţele folosite pentru prepararea produselor cu efecte psihoactive, la propunerea ministrului Sănătăţii sau a ministrului Afacerilor Interne.

„Reglementarea aceasta are multe elemente care să determine prevenirea și combaterea consumului de droguri și etnobotanice în rândul copiilor și tinerilor. Trebuie să dăm un mesaj ferm de combatere a traficului și vânzărilor  de substanțe psihoactive, generic numite etnobotanice, care sunt extrem de dăunătoare sănătății, unele dintre aceste substanțe fiind mai periculoase decât o parte dintre droguri. ", a declarat Dan Șlincu.

Conform statisticilor comunicate de Agenția Anti-Drog, 14% dintre elevi și studenți au declarat în 2019 că au consumat droguri cel puțin o dată în viață, 10% dintre elevi și studenți au spus că au consumat droguri cel puțin o dată în ultimul an, iar 7% dintre elevi și studenți au susținut că au consumat droguri cel puțin o dată în ultima lună. În ceea ce privește noile substanțe psihoactive, acestea sunt pe primul loc în consumul de droguri la nivelul întregii țări.

„Trebuie să ne îngrijoreze pe toți statisticile comunicate de Agenția Anti Drog și Ministerul Afacerilor Interne și să ne oblige să acționăm cât mai repede pentru a reduce la minim, dacă nu putem opri cu totul consumul și traficul de droguri și etnobotanice, în special în rândul tinerilor. Dacă nu intervenim acum cu acțiuni de conștientizare, prevenție, sancționare și pedepsire cu închisoarea inclusiv a deținerii chiar și pentru consumul propriu sau pentru alte persoane a produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, atunci va prolifera în continuare traficul și consumul drogurilor și a  etnobotanicelor”, a subliniat deputatul PSD.

Proiectul este în dezbatere și poate fi consultat la adresa: https://senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b741&an_cls=2022

(Comunicat de presă emis de PSD Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O tânără din Darabani, apel public după ce prietenul ei a dispărut: ”Era îmbrăcat în uniforma de la muncă!”

astăzi, 17:33

Alexandru Gabriel a plecat de acasă vineri și, de atunci, nimeni nu mai știe nimic de el. Andreea A., o tânără din Darabani, prietena lui Alex, face un apel public pentru a-l găsi. ...

Adrian Văncică, Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo! - FOTO, VIDEO

astăzi, 16:58

Actorul român Adrian Văncică este câștigătorul Premiului pentru cel mai bun actor / Heart of Sarajevo for the Best Actor la Festivalul Internațional de la Sarajevo, ediția 32, pentru...

Premiul ”Constantin Brâncuși” pentru artistul din Botoșani care își onorează talantul și moștenirea primită de la tatăl său!

astăzi, 15:23

În perioada 21-24 august se desfășoară cea de-a VI-a ediție a Taberei de creație ARIS, eveniment organizat în județul Argeș de către Filiala „Detectiv Literar” a U...