Dan Şlincu, deputat PSD: „Am votat Ordonanța Guvernului Ciolacu pentru eficientizarea cheltuielilor publice„!

Deputatul PSD Dan Şlincu, care a votat proiectul de lege al guvernului, a arătat că principala prevedere se referă la ștergerea dobânzilor și penalităților, total sau parțial, pentru cei care își achită datoriile către stat.

„Este pentru prima oară când amnistia a oferit o bonificație de 3% din impozitul pe profit pentru buni platnici. O altă măsură importantă s-a referit la redistribuirea banilor de investiții prin acordarea posibilității ca autoritățile locale să-și poată redistribui, în interiorul bugetului, banii alocați pentru a-și asigura finanțarea proiectelor avansate. În același timp, pentru autoritățile locale, a avut loc o creștere a plafonului de împrumut de la 1 miliard de lei, la 2 miliarde de lei, pentru a putea finanța proiectele locale de investiții. În ceea ce privește eficientizarea cheltuielilor publice, s-a prevăzut limitarea cheltuielilor instituțiilor statului la media din primele 8 luni ale anului, precum și suspendarea, până la finalul anului 2024, a cheltuielilor care nu sunt necesare”, a declarat Dan Şlincu.

 

În momentul emiterii actului normativ, premierul Marcel Ciolacu a procedat așa cum  trebuie să facă toți cei care gestionează bani publici: a luat măsuri pentru a ține sub control cheltuielile publice și pentru a recupera cât mai mult din banii datorați statului.

„Avem o amnistie care stimulează firmele și cetățenii, nu sancționează și mai mult oferă flexibilitate aleșilor locali, pentru a-și putea asigura finanțarea pentru proiectele de investiții. Astfel, pentru firmele și persoanele fizice s-au șters dobânzile și penalitățile, total sau parțial, pentru cei care și-au achitat datoriile către stat. În același timp s-a promovat și o formă de bonificație pentru cei care sunt corecți și își plătesc la timp taxele și impozitele. Aceștia vor beneficia de o reducere a taxelor datorate. Se încurajează astfel conformarea la plata taxelor, dincolo de recuperarea unor taxe datorate care se va realiza prin această măsură”, a subliniat Dan Şlincu.

Meritul principal al Guvernului Ciolacu este că, pentru prima dată sunt premiați și contribuabilii corecți care își plătesc taxele la timp.

Președintele PSD a demonstrat că este un prim-ministru eficient: a redus inflația la o singură cifră, a oprit specula din piața de alimente, a dus la bun sfârșit cea mai amplă reformă a pensiilor cu beneficii importante pentru  3,8 milioane de pensionari, iar lista măsurilor bune poate continua.

(Comunicat de presă – PSD Botoșani)

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Pelerini la Iași - Mărturia unei tinere din Botoșani: ”Am rămas uimiți de câți oameni sunt aici!” / ”Când ajungi în fața raclei, uiți de oboseală!”

astăzi, 07:49

Pelerinajul de la Iași a început oficial joi, 8 octombrie 2026. Încă din prima zi, mii de credincioși au ajuns la Catedrala Mitropolitană pentru a se închina la moaștele Sfintei...

Arhitecţii din Suceava și Botoșani marchează astăzi 25 de ani de la înfiinţarea organizaţiei profesionale!

astăzi, 07:35

Filiala Teritorială Nord-Est a Ordinului Arhitecţilor din România organizează vineri, 9 octombrie, la Suceava, evenimentul „OAR25+ | Convergenţe. Profesie, societate şi viitor comun&r...

Student sunt numai eu!

astăzi, 07:15

Un politist opreste un student pe strada pentru a-i verifica actele: - Asa, vad ca nu lucram... - Asa este. - Inseamna ca trandavim pe banii statului... - Exact, trandavim. - Se pare ca suntem st...