„Drumul Strategic” se apropie de recepția finală, anunță senatorul botoșănean Cristian Achiței, în urma unei deplasări în teren. El revendică proiectul și o atacă pe lidera Consiliului Județean, Doina Federovici, spunând că întârzierea concretizării investiției a fost cauzată de decidenții PSD.
„Drumurile infernale spre și dinspre Botoșani, cele care i-au scos de atâtea ori în stradă, protestând la adresa conducerii PSD a Consiliului Județean, au devenit deja istorie pentru zeci de mii de botoșăneni. <
> ridiculizat de oameni politici incapabili să înțeleagă nevoile reale ale oamenilor, adică cei peste 100 de kilometri de drum județean care formează Drumul Strategic modernizat acum, este tot mai aproape de recepția finală. Cu o întârziere de ani de zile, cauzată de incapacitatea conducerii PSD a CJ Botoșani de a face la timp, repede și bine, o investiție serioasă, cu prețuri care au crescut halucinant tocmai din acest motiv, Drumul Strategic pe care l-am imaginat și lansat în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean devine, în sfârșit, realitate. O realitate pusă în slujba botoșănenilor”, a scris senatorul PNL pe Facebook.
Potrivit acestuia, loturile 1 și 3 sunt finalizate, gata de recepție imediat ce va fi trasat marcajul rutier. A fost amenajat și sensul giratoriu din Răuseni, la intersecția cu DJ 282, de unde începe lotul 2 al Drumului Strategic. De asemenea, s-au finalizat lucrările pe tronsonul Blândești-Cheleș, podul din Cernești, execuția rigolelor betonate pe tronsonul Cheleș-Todireni.
„Practic, la această dată, pe întreaga lungime a celor două loturi, 1 și 3, se poate circula în condiții excelente. Pe lotul 2 lucrările au progresat spectaculos în acest an. În această perioadă, pe lotul 2 înregistrăm progresele pe care le observam pe celelalte două loturi în urmă cu câteva luni sau chiar anul trecut. Explicația este simplă: se păstrează decalajul de la semnarea de către CJ a contractelor de execuție a lucrărilor”, arată Cristian Achiței.
El spune că s-a turnat primul strat de asfalt pe traseul Hănești-Dângeni-Buhăceni-Trușești și că asfaltarea continuă în perioada următoare dinspre Trușești spre Albești și, mai departe, spre Jijia. Progrese semnificative se înregistrează și în ceea ce privește podurile și podețele de pe întreaga lungime a lotului 2.
„Așadar, am constatat un ritm foarte bun de execuție a lucrărilor și pe acest dificil lot 2 al Drumului Strategic, asigurat de constructor, care ne face doar să regretăm anii de zile pierduți până la semnarea contractului de conducerea PSD a Consiliului Județean. Întârziere care nu îi va împiedica, desigur, pe cei care au provocat-o să ne zâmbească în curând din poze și filmulețe festive, în momentul tăierii panglicii inaugurale”, a mai notat senatorul PNL.