COMUNICAT: Susținere totală pentru inițiativa legislativă a deputatului Mihaela Huncă privind dezvoltarea sportului de masă în cadrul dezbaterii publice de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român

În cadrul dezbaterii publice la nivel național care a avut loc ieri la Comitetul Olimpic și Sportiv Român privind inițiativa legislativă a deputatului PSD Mihaela Huncă pentru creșterea numărului de ore de educație fizică și sport în fiecare ciclu de învățământ și introducerea probei practice de evaluare a competențelor motrice ca disciplină obligatorie a examenului de bacalaureat, toți participanții și-au exprimat susținerea față de promovarea și adoptarea proiectului legislativ.

 

„Mulțumesc Comitetul Olimpic și Sportiv Român pentru găzduire și pentru faptul că a făcut posibilă organizarea acestei consultări publice. Am considerat că înainte de a ajunge în Parlament această inițiativă trebuie trecută prin filtrul experienței specialiștilor și oamenilor de sport și aici mă refer la toți cei care și-au expus punctele de vedere în cadrul dezbaterii, sportivi de performanță, antrenori de loturi naționale, conducători de federații, inspectori de specialitate, profesori școlari și universitari de educație fizică și sport și jurnaliști sportivi”, a declarat Mihaela Huncă, secretar al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților.

Angajamentul asumat de actuala coaliție de guvernare în domeniul sportului constă în includerea educației fizice ca obiectiv strategic în proiectul de țară al României pe termen lung, iar până în 2020 să se aloce 1% din PIB pentru tot ce înseamnă activități sportive.

„Inițiativa legislativă are în vedere promovarea unei strategii concrete pentru dezvoltarea sportului de masă și pentru a atrage tinerii să facă mișcare. Creșterea numărului de ore de sport la toate nivelurile de învățământ din România contribuie la creșterea bazei de selecție pentru sportul de performanță. Dacă vom avea mai mulți practicanți de sport, vom reduce numărul de paturi ocupate în spitale cu diferite afecțiuni datorate lipsei de mișcare și a vieții sedentare. Evaluarea competențelor motrice în cadrul examenului de bacalaureat va stimula participarea conștientă și activă a elevilor la activități sportive. Educația fizică reprezintă o componentă importantă a educației care urmărește menținerea și dezvoltarea potențialului biomotric și psihic al copiilor și tinerilor, în vederea creșterii calității vieții. ”, a subliniat deputatul social democrat botoșănean.

 

Comunicat de presa

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii au indisponibilizat peste 500 de litri de ulei de motor uzat de la un service auto din Dorohoi!

astăzi, 11:15

La data de 22 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Botoșani au efectuat un control la punctul de lucru al unei persoane fizice care desf...

Poetul de cursă lungă. Dumitru Iftime, fratele lui Valeriu Iftime, a câștigat patru medalii de aur la atletism!

astăzi, 10:55

Alergătorul veteran Dumitru Iftime, botoșăneanul din Zlătunoaia, poet cu volume de versuri publicate și fost ofițer de marină, a lucrat 20 de ani ca scafandru de mare adâncime în Ce...

Moaștele unui Sfânt din Botoșani vor fi aduse la Iași spre închinare de hramul Sfintei Parascheva!

astăzi, 10:36

Iașul se pregătește pentru una dintre cele mai importante sărbători religioase ale anului. În octombrie 2026, alături de racla Sfintei Cuvioase Parascheva, pelerinii vor avea ocazia să se...