Deputatul PSD Răzvan Rotaru a anunțat astăzi că până pe 25 iunie s-au înregistrat peste 2.500 de înscrieri în programul Start-Up Nation România.
„Mai sunt aproape trei săptămâni până la finalizarea sesiunii de înscriere a planurilor de afaceri care pot fi depuse de cei care vor să își deschidă un business. Îi încurajez pe tinerii din Botoșani să aplice în număr cât mai mare pentru a beneficia de finanțarea nerambursabilă în valoare maximă de 200.000 de lei. După ce se va termina actuala sesiune legislativă voi fi în fiecare zi la cabinetul parlamentar din cadrul Prefecturii Botoșani pentru a discuta cu fiecare persoană care dorește să participe la acest program. Până pe data de 14 iulie, când se închide aplicația electronică deschisă oficial pe site-ul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în fiecare zi, consilierii mei vor fi la dispoziția celor care demarează noi afaceri finanțate prin programul Start-Up Nation pentru a le oferi suport și informații, astfel încât să reușească să se înscrie în program”, a declarat Răzvan Rotaru.
Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a început la finalul săptămânii trecute procedurile pentru înfiinţarea Registrului Naţional al Mentorilor Antreprenori, care se adresează beneficiarilor programului Start-Up Nation. Astfel, va fi construită o bază de date publică online alcătuită din antreprenori de succes care vor să împărtășească, pe bază de voluntariat, din experiența acumulată celor care vor să își deschidă o afacere.
„Toți cei care vor iniția noi afaceri finanțate prin Programul Start-Up Nation vor avea avea la dispoziție pentru implementarea proiectelor, ghiduri de îndrumare și exemple de bune practici. Activitatea de mentorat se va desfășura la nivel local sub forma unor dezbateri și consultări publice față în față și online între antreprenorii cu experiență în domeniile în care au avut succes și cei care au nevoie de îndrumare în dezvoltarea noilor afaceri. Fac un apel pe această cale la toți oamenii de afaceri din Botoșani care vor să împărtășească din experiența lor să participe la acest proiect al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat prin care se va dezvolta comunitatea românească de business”, a subliniat Răzvan Rotaru.