Comunicat: PSD solicită PNL Botoșani să precizeze dacă susține conducerea centrală care vrea să taie salariul minim pe economie

PSD Botoșani solicită parlamentarilor și conducerii PNL Botoșani să își exprime o poziție publică referitoare la intențiile exprimate de conducerea centrală a PNL de a tăia sau de a desființa cu totul salariul minim pe economie. 

Solicitarea PSD Botoșani vine în urma publicării în presă a unei scrisori semnate de mai mulți economiști ai PNL, USR și din Administrația Prezidențială în care se afirmă că majorarea salariului minim realizată de PSD este o măsură „anti-economică” și „anti-socială”. 

 

Printre semnatarii scrisorii se numără Cristian Păun și Bogdan Glăvan consilierii pe probleme economice ai președintelui PNL Ludovic Orban, dar și Florian Cîțu, principala voce a PNL în domeniul economic. De asemenea, scrisoarea este semnată de consilierul președintelui Iohannis, pe domeniul economic și social, Cosmin Marinescu, precum și de Claudiu Nasui de la USR.

„În județul Botoșani sunt 36.000 persoane care sunt plătite cu salariul minim pe economie și care au beneficiat de creșteri succesive în ultimii doi ani ai guvernării PSD, de la 925 lei salariu net în 2016, la 1.263 în prezent. Cei de la PNL spun că această măsură economică e distructivă pentru economie, fundamental anti-socială și cer guvernului să abandoneze măsura creșterii salariului minim. Am citat exact din documentul semnat de specialiștii în economie de la PNL. Este deci important ca PNL Botoșani să spună clar botoșănenilor dacă susțin această viziune economică”, a declarat Doina Federovici. 

În viziunea PSD, creșterile de salarii sunt absolut necesare pentru reducerea decalajelor față de Uniunea Europeană. „Noi vrem ca românii să simtă în buzunarul lor beneficiile aderării României la Uniunea Europeană. Vrem ca românii să se bucure de aceleași salarii și pensii ca cele din Uniune. Urmează alegeri pentru Parlamentul European și cred că botoșănenii trebuie să știe dacă votul lor le va aduce mai mulți bani în buzunare sau dacă, dimpotrivă, venirea PNL la guvernare le-ar afecta veniturile”, a explicat președintele PSD Botoșani.

Comunicat de presa

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...