Comunicat ALDE Botosani: Europa toxică și agenții patogeni din România !

Comunicat ALDE Botosani: Europa toxică și agenții patogeni din România !

Tentativele de cuplare forțată a României la standarde dușmănoase fabricate în laboratoarele toxice ale Uniunii Europene se impun tot mai grabnic a fi sancționate, înainte de a ajunge la acțiuni iremediabile împotriva neamului și țării. Nu așa ne-a fost vorba pe 25 aprilie 2005, la semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană, în cadrul ceremoniei oficiale defășurate la Abația de Neumunster din Luxemburg.

Știam că UE este construită pe șase valori fundamentale care stau la baza societății noastre:

– Respect pentru demnitatea umană;

– Libertate;

– Democrație;

– Egalitate;

– Stat de drept;

– Respectarea drepturilor omului, inclusiv cele ale minorităților.

Pe hârtie, aceste valori sunt împărtășite de toate statele membre și garantează o societate în care prevalează pluralismul, toleranța, justiția, solidaritatea, nediscriminarea și egalitatea între femei și bărbați (vezi Art. 2 al Tratatului Uniunii Europene).

Practica recentă ne arată o degenerare, o decădere accentuată a tot ce ține de moștenirea și morala creștină atât de des clamate până în trecutul foarte apropiat al Uniunii. Este de neconceput, de exemplu, cum românii nu reacționează vehement în fața diktat-ului care urmărește să consacre triumful minorității LGBTQ, sub amenințarea sancțiunilor comunitare.

Pe această linie acționează în voie agenții patogeni cățărați la putere peste România. Un prototip este agresivul în toate Dan Barna, care ne terorizează de ceva timp cu modificarea urgentă a legislației naționale astfel încât copii să facă în școli lecții de educație sexuală fără acordul părinților. Ne confruntăm în realitate cu o operațiune organizată în cele mai mici detalii ce urmărește introducerea propagandei sexo-marxiste în școli, total străină de procesul educațional adecvat poporului român. Asta nu e România Educată. Cei 66% din absolvenții de liceu înscriși la bacalaureat în sesiunea de vară confirmă situația reală, dar fără a da vreo emoție demagogilor naționali.

Sub radar, cum se spune, evoluează în ultima vreme asociatul principal din USR+, Dacian Cioloș, recunoscut drept cetățeanul român care a fost al doilea comisar european francez într-o vreme. Este important să nu îi scăpăm din atenție deoarece, deturnați fiind noi prin toate mijloacele de la răfuiala din PNL, marionetele USR+ de la Economie, Transporturi și Sănătate lucrează aplicat și ne lichidează în viu prin sectoarele prioritare cotropite de ei.

Despre frontul fierbinte cu reglări de conturi și luptă pentru supremație în PNL, în slujba acelor interese neromânești pe deplin dovedite deja, se cunoaște foarte bine la nivelul liderilor mai vechi sau mai noi ai ALDE. În fața acestei avalanșe antinaționale, anticreștine, neomarxiste, ALDE rămâne ferm în a sluji interesul național de pe poziția acțiunilor politice ce-și au sorgintea în liberalismul modern.

Agenții patogeni care au capturat conducerea țării, toți din cale afară de neoeuropeniști, acaparează, zi după zi, multiple fronturi, scot la iveală noi dovezi despre agenda lor reală.

În ultimele luni asistăm la fapte incredibile: dispreț total față de o țară lovită de inundații; execuția Avocatului Poporului în favoarea unui concetățean care a depus jurământ de credință față de alt stat; încercarea de a lichida sistemul public de sănătate; aruncarea României în combinații militare foarte periculoase cu Ucraina; contribuția masivă la profiturile industriei militare străine; urgentarea îndeplinirii angajamentelor de înstrăinare a ultimelor companii naționale strategice; efectuarea unor împrumuturi de zeci de miliarde de lei de pe piețele financiare fără a da vreo explicație concretă, pe capitole, cu privire la cheltuirea acestor bani; lipsa totală de reacție la acuzațiile grave făcute de Ungaria la adresa României în cadrul summitului Crimeei, lipsă de reacție ce vizează diletantismul, prostia sau trădarea interesului național ori câte ceva din toate acestea spre adâncirea dramei unei nații aflate în pragul disperării.

Neabătuți, conducătorii ,,noștri” profită la maxim de lipsa unui puternic și coerent curent patriotic, atât în societate, cât și în politică.

Când se poticnesc sau comit câte una gravă de tot, la limita trădării naționale, agită pandemia și vaccinarea. Cum ar veni, își văd netulburați de „operă”. Până într-o zi.

Comunicat emis de ALDE Botoșani

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Violeta a plecat de acasă, sunați la 112 dacă ați văzut-o!

astăzi, 18:04
597

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei de 46 de ani, din comuna Vlădeni, sat Brehuiești, care astăzi a părăsit domiciliul fără a anunța familia și nic...

Reacția lui Bogdan Andone, după remiza din play-out cu FC Voluntari: „Am jucat cu sabia deasupra capului”

astăzi, 17:52
304

FC Botoșani a remizat cu FC Voluntari, scor 0-0, în etapa a 8-a a play-out-ului SuperLigii.Ce a spus Bogdan Andone, după meciul cu FC VoluntariLa finalul meciului cu FC Voluntari, Bogd...

Amenzi de 12.000 de lei aplicate de jandarmi în minivacanța de 1 Mai, botoșăneni prinși cu droguri de risc!

astăzi, 17:14
83

În minivacanța de 1 Mai, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) din Botoșani au acționat preponderent în vederea prevenirii faptelor de tulburare a ordinii și liniștii...