Ciucă: Prima cerere de plată din PNRR pentru România, în valoare de 2,6 miliarde de euro, a fost avizată pozitiv de Comisia Europeană

Nicolae Ciucă anunță că astăzi Comisia Europeană a avizat pozitiv prima cerere de plată din PNRRR pentru România, cerere care a fost depusă la data de 31 mai. Astfel, Comisia a disponibilizat suma de 2,6 miliarde de euro pentru economia românească, spune premierul.

„Valorificăm resursele de care România beneficiază prin PNRR și pregătim pentru această toamnă transmiterea celei de a doua cereri de plată, fundamentată pe realizarea a ceea ce ne-am asumat că facem în primele două trimestre ale acestui an”, a precizat Ciucă.

 

„Decizia de astăzi a Comisiei Europene, de a da aviz pozitiv primei cereri de plată din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pe care România a depus-o la 31 mai, confirmă disponibilizarea sumei de 2,6 miliarde de euro pentru economia românească. Este rezultatul efortului coordonat la nivel guvernamental, concretizat în îndeplinirea țintelor și jaloanelor asumate de Guvern pentru ultimul trimestru al anului trecut și transpuse în reforme demarate în mai multe domenii”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.

„Valorificăm resursele de care România beneficiază prin PNRR și pregătim pentru această toamnă transmiterea celei de a doua cereri de plată, fundamentată pe realizarea a ceea ce ne-am asumat că facem în primele două trimestre ale acestui an, mai exact îndeplinirea a 51 de noi jaloane/ținte”, spune premierul. „Monitorizăm cu atenție tot ce ne-am asumat la nivel guvernamental prin acest mecanism european de finanțare pentru ca România să beneficieze de aproape 30 de miliarde de euro. Am semnat deja contracte de finanțare pentru construcția de creșe, renovarea unor obiective sociale importante sau construcția altora noi, performante energetic, pentru realizarea de locuințe destinate tinerilor specialiști din sănătate și învățământ, pentru mobilitate urbană verde și dezvoltarea durabilă a localităților. Autostrada Moldova, proiect așteptat de mulți ani, are perspective certe de finanțare din PNRR după ce contractul a fost, de asemenea, semnat”, mai scrie șeful Guvernului.

„Împreună cu resursele alocate prin Politica de Coeziune și prin exercițiile bugetare multianule, fondurile alocate României de Uniunea Europeană reprezintă o resursă cheie pentru dezvoltarea pe termen scurt, mediu şi lung a economiei şi societăţii româneşti”, a mai precizat Ciucă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO

Friday, 9 October 2026

Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

Friday, 9 October 2026

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

Friday, 9 October 2026

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...