Ciucă: Guvernul va aproba, săptămâna viitoare, proiectul de hotărâre privind plafonarea preţurilor poliţelor RCA

Guvernul va aproba, săptămâna viitoare, proiectul de hotărâre privind plafonarea preţurilor poliţelor RCA, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară va armoniza proiectul de act normativ în concordanţă cu observaţiile primite în urma punerii în transparenţă publică, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.

„Va fi aprobat săptămâna viitoare, după ce ASF-ul îl va readuce la nivelul Guvernului”, a declarat Nicolae Ciucă, vineri, în cadrul şedinţei de guvern.

 

Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras proiectul privind preţurile poliţelor RCA pentru a realiza o analiză a observaţiilor apărute, a precizat, vineri, purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol. „Ca urmare a observaţiilor pronunţate pe proiectul iniţial pus în dezbatere publică, proiectul a fost retras tocmai pentru a se realiza o analiză a acestor observaţii”, a declarat Daniel Apostol.

Brokerii de asigurări au anunţat vineri că se opun proiectului de HG privind stabilirea tarifelor de primă maxime pentru poliţele RCA, principalul motiv fiind impactul negativ major pe care viitorul act normativ îl va avea asupra distribuţiei de asigurări, a consumatorilor şi, totodată, asupra tuturor participanţilor la traficul rutier.

„Varianta actuală a proiectului de act normativ riscă să determine un blocaj cvasi-total în piaţa de asigurări RCA, fie prin limitarea vânzării de poliţe RCA de către societăţile de asigurare, fie prin retragerea unor jucători de pe piaţa RCA (aşa cum s-a întâmplat cu Uniqa Asigurări după falimentul City Insurance), fie printr-o combinaţie a celor două ipoteze”, se menţionează într-un comunicat comun semnat de Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări (UNSICAR) şi Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare - Reasigurare (PRBAR).

Astfel, UNSICAR şi PRBAR solicită retragerea acestui proiect şi iniţierea unui dialog cu toţi actorii pieţei (consumatori, asigurători, distribuitori de asigurări, prestatori de servicii), în cadrul căruia să fie expuse punctele de vedere de către toate părţile implicate şi, împreună, să fie identificate soluţii constructive, în beneficiul şi pe termen mediu şi lung al consumatorilor de asigurări şi al păgubiţilor, precum şi al tuturor participanţilor la această piaţă.

Şi asociaţiile asigurătorilor au anunţat că nu sunt de acord cu proiectul de hotărâre de guvern privind îngheţarea preţurilor RCA, pe motiv că încalcă legislaţia europeană, este lipsit de fundament economic, ambiguu şi poate destabiliza şi mai mult piaţa.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

Sunday, 1 November 2026

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

Sunday, 1 November 2026

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

Sunday, 1 November 2026

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...