Vicepresedintele Camerei Deputatilor Gabriel Vlase, nominalizat joi de presedintele Klaus Iohannis la sefia SIE, este la al patrulea mandat in Parlament, are un doctorat obtinut la ANI in 2010 si a fost promovat si sustinut in politica de Viorel Hrebenciuc.
In varsta de 47 de ani, Gabriel Vlase a fost ales in 2016 deputat de Bacau. Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Camerei, Vlase a absolvit in 1996 Institutul Politehnic Bucuresti, dupa care a urmat o serie de cursuri de pregatire si specializare, in tara si in strainatate. In 2006 a absolvit si Colegiul Superior de Securitate Nationala.
La capitolul activitate profesionala, Gabriel Vlase si-a trecut in CV functiile de consilier local in Bacau (2000), subprefect (2001-2004) si cele patru mandate de deputat care au urmat. Tot incepand din 2000 Gabriel Vlase este membru al PSD, partid in care a detinut diverse functii, de la cea de vicepresedinte TSD, pana la cea de vicepresedinte al partidului, obtinuta din 2015.
Gabriel Vlase a fost vicepresedinte al Adunarii Parlamentare a NATO in perioada 2013-2015. A detinut functii de conducere in comisia parlamentara speciala privind controlul asupra SIE si in toate mandatele sale a fost membru al grupului parlamentar de prietenie cu Statul Israel, fiind medaliat in 2015 de Federatia Comunitatilor evreiesti din Romania.
In actualul mandat de deputat a semnat 18 initiative legislative, dintre care doar doua au ajuns legi, celelalte aflandu-se in diverse stadii ale procedurii parlamentare. Gabriel Vlase conduce comisia speciala care ar trebui sa elaboreze legile sigurantei nationale si este membru in Comisia de Aparare.
La dezbaterile privind Legile Justitiei s-a facut remarcat taindu-le microfonul de mai multe ori reprezentantilor Opozitiei, in calitatea sa de presedinte de sedinta.