Cazierul judiciar ar putea fi eliberat gratuit, în format electronic

Un proiect de lege depus la Camera Deputaților de deputații PNL George Tuţă şi Sebastian Burduja propune ca cetățenii sau firmele să poate primi de la instituțiile statului cazierul judiciar în mod gratuit și în formă electronică. 

Dacă va fi aprobată, inițiativa legislativă va scuti persoanele fizice sau juridice un un drum la ghișeele Poliției. Astfel, la solicitarea acestora, certificatele de cazier judiciar vor fi eliberate „gratuit şi în formă electronică”, după cu se spune în propunerea legislativă inițiată de cei doi liberali. Aceștia au obșinut deja sprijinul a 71 de parlamentari de la toate grupurile parlamentare și a fost înregistrată pentru dezbateri și aprobare la Camera Deputaților, conform Digi24.

 

„Îmi doresc ca pe perioada mandatului de parlamentar să adoptăm legi prin care uşurăm viaţa de zi cu zi a cetăţenilor, prin care normalizăm relaţia pe care o au cu statul. Am depus o nouă iniţiativă legislativă alături de Sebastian Burduja pentru a simplifica obţinerea certificatului de cazier judiciar, prin introducerea posibilităţii eliberării şi în mod electronic. Sunt încrezător că legea va fi adoptată cu celeritate şi, astfel, vom consolida procesul digitalizării din România”, a declarat deputatul PNL George Tuţă.

„Am promis, încă de când am preluat mandatul de ministru, că voi face tot ceea ce ţine de mine pentru a pune mecanismele de digitalizare în slujba oamenilor. Acest obiectiv se transferă şi în calitatea de deputat, prin această iniţiativă depusă împreună cu colegul meu George Tuţă. Am ales cazierul judiciar pentru că, în fiecare an, până la 2,5 milioane de români sunt puşi pe drumuri pentru a ridica o hârtie, deşi procedura ar trebui să fie extrem de simplă. Sunt sigur că toţi colegii parlamentari vor rezona la această iniţiativă. Cu toţii ne dorim un stat prietenos cu cetăţeanul şi grijuliu cu timpul lui", a declarat deputatul Sebastian Burduja. 

Propunerea celor doi parlamentari  vine să completeze Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar. Dacă ea va fi aprobată, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prin ordin comun al ministrului Afacerilor Interne şi al ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării vor fi stabilite procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...