Cătălin Silegeanu: „Administrația botoșăneană a devenit un fel de alba-neagra pentru aleșii locali!”

Comunicat de presă:

Circul politic nu a dispărut, din păcate, nici din noua legislatură a Consiliului Local Botoșani, întrucât bătălia dintre partidele politice nu pare să înceteze , deși la mijlocul taberelor politice sunt interesele cetățenilor.

Ceea ce am putut observa cu toții în spațiul public privind activitatea consilierilor locali ai municipiului Botoșani ne provoacă o imensă  dezamăgire, în condițiile în care și cei mai tineri dintre politicieni ajung în cele din urmă să facă jocuri de culise pentru anumite interese, doar de ei știute, deși  prin activitatea sau mai bine spus, prin inactivitatea lor, aduc doar prejudicii  insituțiilor din subordinea CL și implicit botoșănenilor.

Observ o mare amețeală între alianțele partidelor politice, pentru că PNL face alianță cu USR, apoi liberalii sunt trădați de partenerii useristi, care nu recunosc acest lucru, doar că nu se prezintă la ședințele de CL și astfel nu trec proiectele din lipsă de cvorum. Pe cealaltă parte vedem că PSD face alianță cu ALDE pentru formarea majorității la CJ, dar nu ajung totuși la o înțelegere când e vorba de desemnarea unui manager pentru o instituție cheie pentru administrația botoșăneană, care este și în pragul falimentului. Cert este că totul este  o bătălie politică, pentru orgolii și interese personale,  care pare a fi departe de ceea ni s-a promis în campania electorală, când ni s-au prezentat doar niste mesaje frumos împachetate, nimic mai mult.

Realitatea o putem vedea acum, după șase luni de la alegerile locale,  că nimic nu este schimbat, că totul e la fel, aceleași tactici politice, aceleași interese meschine  și același dezinteres pentru cetățenii care mereu au sperat la o schimbare în bine pentru orașul nostru, lăsat parcă în voia sorții și al incertitudinii de către cei care s-au perindat pe scaunele de aleși locali în ultimii ani de zile.

În zadar, se laudă anumite partide politice cu oameni noi și tineri, dacă merg pe același șablon vechi și murdar, în care tronează trădarea și interesele personale.  Un lucru pe care nu ar trebui să-l uite toți politicienii,  care au obținut câte un mandat de ales local sau județean, e că după 4 ani vor trebui să vină din nou în fața cetățenilor să le ceară votul, iar dacă nu au nicio realizare care să-i recomande pentru încă un nou mandat, s-au putea să dispara de tot din viața politică pentru că oamenii încep să nu mai aibă nici răbdare și nici încredere în cei care promit și atât.

S-a inițiat chiar și un pact pentru dezvoltare Botoșaniul de către ALDE, în urma căruia ar fi  frumos și de bun augur pentru toate partidele politice din județul nostru să stea la o masă a discuțiilor favorabile și constructive pentru botoșănenii care speră, speră și cam cu asta rămân, că doar speranța moare ultima. Păcat, că exista atâta dezinteres și  din cauza mândriei și a orgoliilor unor șefi de partid se refuză o colaborare pentru  bunăstarea și dezvoltarea Botoșaniului.

Un lucru este clar: botoșănenii pierd zi de zi, întrucât preocuparea principală a  politicienilor este să iasă în spațiul public și să arate cu degetul  și să dea vina pentru  situația defavorabilă  în care ne aflăm ca și județ, către cei din tabăra adeversă,  în loc să vină cu soluții, mai ales că vorbesc de oameni cu funcție atât la nivel local, cât și național.

(Articol susținut de către Cătălin Silegeanu, vicepreședinte al Patronatului Național Român și membru Pro România Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime la discuție cu Grozavu: ,,Le-am promis oamenilor din Botoșani că anul ăsta nu vor mai avea emoțiile de anul trecut”! (Video)

Saturday, 18 January 2025

Valeriu Iftime, finanțatorul clubului FC Botoșani, a postat, sâmbătă, 18 ianuarie, un clip video în care își arată mulțumirea către actualul antrenor al echipei FC Botoșani....

Creștinii ortodocși care respectă calendarul de stil vechi au marcat astăzi Ajunul Bobotezei și se pregătesc de sărbătorirea Botezul Domnului!

Saturday, 18 January 2025

Potrivit canoanelor bisericești, Mântuitorul Iisus Hristos a început să propovăduiască atunci când a împlinit 30 de ani, după ce a primit botezul în apa Iordanului d...

Elevii din clasele primare, excluși de la olimpiadele și concursurile școlare în 2025!

Saturday, 18 January 2025

Elevii claselor primare nu pot participa în anul școlar 2024-2025 la olimpiadele și concursurile școlare naționale ale căror calendare de desfășurare au fost anunțate recent de ministeru...