Aflați în plină campanie electorală, liberalii botoșăneni încearcă prin orice mijloace să mobilizeze activul de partid pentru a-și atrage voturile.
Intrarea în hora alegerilor pentru președinția organizației județene a actualului președinte, deputatul Costel Șoptică cât și a senatorului Cristian Achiței, a creat o competiție în interiorul partidului. Pe ultima sută de metri, actualul prefect Dan Nechifor, care din punct de vedere legal are susținere politică pe față, va candida la funcția de președinte al organizației județene PNL Botoșani. Un alt pretendent care și-a exprimat dorința, dar și-a depus și candidatura, este actualul director al Direcției Sanitar Veterinare și Siguranței Alimentelor, fostul europarlamentar Mihai Țurcanu, care vrea și el președinte.
Deși în ultima perioadă, fostul primar al municipiului Botoșani, Cătălin Flutur a trecut într-o zonă de adormire politică, se pare că acesta va reveni în forță și chiar a solicitat adevăraților liberali să facă front comun pentru revigorarea partidului. “Vreau să candidez din nou văzând situația în care a ajuns PNL Botoșani. Partidul trebuie să revină la un nivel ridicat și să sperăm să avem momente de satisfacție. Botoșănenii, atât membrii de partid, dar și cei care nu sunt înregimentați politic, au nevoie de o reprezentare de calitate”, a precizat fostul primar Cătălin Flutur.