La aproximativ o lună de la alegerile locale din 9 iunie 2024, mai exact pe 1 iulie, Cătălin Flutur a avut și prima reacție. Atunci, liberalul care a pierdut cursa pentru funcția de primar al municipiului Botoșani declara că „drumul nu se oprește aici”, având o atitudine încrezătoare.
După aproximativ două luni de la eșecul de la alegerile locale din 9 iunie 2024, Cătălin Flutur transmite și primul mesaj cu acuzații la adresa lui Valeriu Iftime, dar și a unor membri de partid. Această reacție a apărut pe un grup al Partidului Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani, care ulterior a ajuns și în posesia reprezentanților mass-mediei locale.
„Sunt prea versat politic să nu fi simțit trocul politic”
Cătălin Flutur acuză actuala conducere a Partidului Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani de troc politic.
Liberalul spune că la mijloc totul a fost un joc politic, iar cel sacrificat a fost el. Botoșăneanul afirmă că, pentru a câștiga Valeriu Iftime președinția Consiliului Județean Botoșani a fost făcută o înțelegere între PSD și PNL. Adică, Partidul Național Liberal (PNL) – Filiala din Timișoara ar fi căzut de acord să cedeze președinția CJ pentru Partidul Social Democrat (PSD), iar în urma acestui „schimb”, PNL să câștige Consiliul Județean la Botoșani.
„Sunt mult prea versat politic să nu fi simțit trocul politic făcut încă din prima săptămână de campanie și modul meticulos dus la capăt. Mulți dintre voi v-ați dat seama și chiar mă întrebați de ce există o răceală între cele două etaje. Jocurile erau deja făcute și comportamentul era pe măsură. În perioada asta am aflat foarte multe lucruri de la persoane (prieteni) avizate și am înțeles și eu de ce sunt tratat așa (...) În primul rând, PNL și PSD au făcut un troc la nivel mare, PNL a dat președinția CJ Timiș pentru cea de la Botoșani. Vă aduceți aminte ce a fost la Timiș, județ unde am fi câștigat cu fostul președinte la pas, dar l-am cedat celor de la PSD. În schimb Doinița a fost obligată să nu mai candideze la Botoșani. Ea nu a candidat, iar Trufin a făcut doar figurație. În schimb negocierile au fost făcute la schimb cu Primaria Botoșani”, a declarat Cătălin Flutur.
În mesajul transmis colegilor, Cătălin Flutur amintește că, deși i-a făcut campanie electorală președintelui PNL angajat în cursa pentru șefia Consiliului Județean Botoșani, competiție electorală pe care a și câștigat-o, el nu ar fi avut deloc susținere din partea lui Valeriu Iftime.
„Niciodată nu am pregetat să mulțumesc domnului Iftime pentru venirea în PNL și să fac campanie pentru el. În schimb, în afară de două declarații la începutul campaniei, președintele numit nu a mai amintit de candidatul la municipiu. Mai mult, nu a luat niciodată atitudine față de primarul în funcție care avea dosar penal și care a fost trimis in judecată”, a adăugat Cătălin Flutur.
„Într-un mod total neelegant mi-a cerut demisia”
Demisia lui Cătălin Flutur a fost făcută publică pe 17 iunie, însă acesta afirmă că Valeriu Iftime i-ar fi cerut demisia chiar din noaptea alegerilor. Mai mult decât atât, liberalul spune că PSD-iștii nu au făcut contestație și nici nu ar fi cerut renumărarea voturilor, deși acest lucru s-a întâmplat, doar că solicitările nu au fost aprobate de către BEJ.
„În noaptea alegerilor când nici nu se știa rezultatul final la județ (abia a doua zi a fost aflat), într-un mod total neelegant mi-a cerut demisia. Și ce s-ar fi întâmplat dacă acea diferență de 200 de voturi era invers??? Nimic, era la fel, înțelegerea era înțelegere și un „gentleman” o respectă. Initțal am fost foarte mirat că PSD nu a făcut contestație, că nu a cerut renumărarea voturilor, ulterior am înțeles”, a adăugat liberalul.
Cătălin Flutur spune că cea mai mare surpriză pentru el a venit când i s-a transmis că nu mai este susținut să fie consilier local. Aici reamintim faptul că liberalul botoșănean nu a participat la ultimele două ședințe organizate de Primăria Municipiului Botoșani. Nici la ședința ordinară aferentă lunii iunie nu a participat, dar nici la cea extraordinară, fiind învoit de către ceilalți aleși locali.
„Surpriza pentru mine și gustul amar a venit abia după alegeri cînd mi s-a spus că mi se retrage sprijinul pentru a fi Consilier Local. Clar că asta a fost înțelegerea, Cosmin Andrei și PSD nu au nevoie de opoziție în CL, deh suntem în alianță și președintele respectă ce vrea doar Ciucă și Ciolacu”, completează Cătălin Flutur.
Tot legat de acest subiect, Cătălin Flutur spune că mandatul de consilier local poate expira doar dacă este explus din partid.
„Eu am primit certificatul de Consilier Local și doar excluderea din Partid poate face să nu fiu consilier. După 34 ani de politică în slujba dreptei credeam că am câștigat măcar respectul celor ce împărtășesc aceleași idei”, a mai scris Cătălin Flutur în mesajul transmis colegilor de partid.
După cum reiese din text, mesajul este adresat și unor colegi de partid, nu doar lui Valeriu Iftime.
Redăm mai jos mesajul integral al lui Cătălin Flutur:
„O zi bună dragii mei! Am hotărât să vă impartasesc câteva gânduri aici până nu se va schimba grupul sau până nu voi fi scos și din acest grup. După o lună și jumătate de la alegeri nu am reușit să ne mai vedem cu atât mai puțin să facem o analiză asupra celor întâmplate. S-ar părea că am ieșit un fel de acar Paun și odată cu execuția mea lucrurile în Partid s-au liniștit. Sunt mult prea versat politic să nu fi simțit trocul politic făcut inca din prima săptămână de campanie și modul meticulos de dus la capăt. Mulți dintre voi v-ați dat seama si chiar mă intrebati de ce exista o raceala intre cele două etaje. Jocurile erau deja făcute și comportamentul era pe măsură. In perioada asta am aflat foarte multe lucruri de la persoane (prieteni) avizate și am inteles si eu de ce sunt tratat așa.
În primul rând PNL si PSD au facut un troc la nivel mare , PNL a dat presedentia CJ Timis pentru cea de la Botoșani. Vă aduceți aminte ce a fost la Timis , județ unde am fi castigat cu fostul președinte la pas. Dar l-am cedat celor de la PSD. În schimb Doinița a fost obligată să nu mai candideze la Botoșani. Ea nu a candidat, iar Trufin a făcut doar figurație. In schimb negocierile au fost făcute la schimb cu Primaria Botoșani. In sedinta comună a coaliției la care a participat și Edy Mititelu singura persoană care a fost pârâta am fost eu pentru că sunt prea critic la adresa PSD. La una din vizitele președintelui Ciuca la Botoșani mi-a spus să o las mai moale. Dragii mei, de 34 de ani mă bat la propriu cu cei de stanga, cu PSDul, nu am făcut niciodată nici o concesie, nu am lăsat steagul jos nicicând. I-am bătut de 3 ori și am pus de trei ori pe hartă culoarea galbenă în locul celei roșii. Am devenit omul cel mai temut și cel mai urat de PSD. Nu am plecat niciodată de pe front, am rămas mereu în Botoșani să mă bat cu ei. Am trimis cu semnătura mea colegi in Senat , în Camera Deputatilor și în Guvern. Am fost președinte de partid mulți ani și am adus voturi pentru ca să meargă colegii mei mai departe. Am numit zeci de directori și am ajutat pe foarte mulți. Nu reușeam să fac lucrurile astea dacă nu aveam o echipă alaturi și nu am fost niciodată tradat.
Să ne intoarcem în zilele noastre, in sedinta ordinară de CL din luna aprilie Buhaianu imi spune în public că citez,, ce mă strofoc ca Iftime m-a abandonat “ atenție sfârșitul lui aprilie și acel Stefanovici cu ziarul lui mizerabil la fel mi-a spus că nu am susținerea partidului. Am zâmbit și mi-am văzut de treabă mai departe. Am făcut această minunată echipă nouă și am plecat la luptă. Niciodată nu am pregetat să mulțumesc domnului Iftime pentru venirea in PNL și să fac campanie pentru el. In schimb în afara de două declarații la inceputul campaniei, președintele numit nu a mai amintit de candidatul la municipiu. Mai mult, nu a luat niciodata atitudine față de primarul in funcție care avea dosar penal și care a fost trimis in judecată. Nu a dorit să facem macar ultima emisiune impreuna. Noi l-am invitat tot timpul la actiunile din municipiu, in ultimile trei saptamani nu a raspuns la nici o invitatie. A organizat el actiuni in municipiu la care nu am fost invitat. Activitatea de call center indemna sa fie votat doar Iftime si a fost destul de intensa. O parte din colegi au fost chemati sa faca campanie pentru judet in loc sa primim noi ajutor de la consilierii judeteni care erau din Botoșani. Sunt multe de spus dar cred că le-ați remarcat și voi.
In noaptea alegerilor cand nici nu se stia rezultatul final la județ ( abia a doua zi a fost aflat) intr-un mod total neelegant mi-a cerut demisia. Și ce s-ar fi întâmplat dacă acea diferență de 200 de voturi era invers??? Nimic, era la fel, intelegerea era intelegere si un ,, gentleman “ o respecta. Initial am fost foarte mirat ca PSD nu a facut contestatie, ca nu a cerut renumararea voturilor, ulterior am inteles. Oare care era rezultatul daca candida Doinița? Dar dacă Trufin isi facea campanie? Dar dacă primarii siguri nu intrau in jocul asta? Sunt om politic si am vazut multe la viața mea.
Am fost tradat de cei care nu pot sa aducă voturi nicicum dar isi doresc posturi sus puse. Surpriza pentru mine si gustul amar a venit abia după alegeri cand mi s-a spus că mi se retrage sprijinul pentru a fi Consilier Local. Clar că asta a fost intelegerea, Cosmin Andrei și PSD nu are nevoie de opoziție in CL deh suntem în alianță și presedintele respectă ce vrea doar Ciuca și Ciolacu.
Probabil că renuntam eu pentru că am pierdut alegerile, dar nu, am văzut că sunt oameni care cred că un partid se conduce ca un SA și vorba unuia e litera de lege. Eu am primit certificatul de Consilier Local și doar excluderea din Partid poate face să nu fiu consilier. După 34 ani de politică în slujba dreptei credeam că am câștigat macar respectul celor ce impartasesc același idei. Domnul Iftime mi-a spus că presedinta nu ma vrea, că organizația nu mă vrea și sa-mi vad de treaba. Am văzut noua structură a BPJ și BPL . Nu sunt nici măcar cu statut de invitat. Probabil că experiența mea ar face rau.
Mă bucur că BPL păstrează în structura mare parte din cei aduși de mine acum 4-5 luni dar mă întristează faptul că o parte au fost îndepărtați pe motivul că erau prea apropiati de mine. Doamna președinte sunt oameni care au muncit și au performat pentru acest partid, nu cred că apropierea de Catalin Flutur este un pacat atât de mare. Mă bucur că nu ati fost manipulata asa cum ati spus de multe ca urati lucrul asta și vă doresc mult, mult succes. Andrei tie îți revine sarcina de a fi mentorul colegilor noi din Consiliul Local și de a nu-i lăsa să voteze ceva ilegal. Oricand daca imi veti cere sfatul il voi oferi cu mare drag. Ba îmbrățișez cu drag pe toți!!!!”