Caravana USR „Fără păcănele” a ajuns în acest sfârșit de săptămână la Botoșani. În cadrul ei, parlamentari USR și reprezentanți ai USR Tineret discută cu românii despre pericolul pe care-l reprezintă jocurile de noroc pentru copiii și tinerii României și strâng semnături de susținere pentru legile USR care opresc acest fenomen toxic.
„Am început să lucrez la acest proiect deoarece cunosc foarte multe persoane dependente de jocuri de noroc și am văzut cum poți să pierzi mașina, casa, chiar familia, din cauza acestei dependențe. Doar în municipiul Botoșani sunt peste 100 de locații de jocuri de noroc. De exemplu, în Primăverii de la Școala 13 până la liceul Mihai Eminescu, pe o distanță de 300-400 m sunt cel puțin șase astfel de locații. Având în vedere că în județul Botoșani avem cea mai mică pensie medie și cel mai mic salariu mediu din țară, nu ne surprinde că flagelul jocurilor de noroc a devenit și mai mare. Pentru că asta se întâmplă în zonele sărace”, a declarat deputatul USR Andrei Drancă, adăugând că, din păcate statul nu a făcut absolut nimic pentru a proteja acești români, iar pachetul de legi propus de USR încearcă să stopeze acest fenomen.
Pe lângă interzicerea amplasării sălilor de păcănele în apropiere de școli, locuri de joacă, spitale, biserici și centre culturale, la parterul blocurilor, la sate ori lângă alte săli de jocuri de noroc, USR a depus proiecte de lege care interzic publicitatea în spații publice la jocurile de noroc și impun obținerea unui aviz de funcționare din partea primăriei pentru sălile de jocuri.
„Din păcate, știu multe cazuri și în fiecare zi ne scriu oameni care ne povestesc tragediile prin care trec. Vedem statistici, știm că sunt 400.000 de dependenți în România, că se pariază minim 1 milion de euro în fiecare zi, la nivel național. Știm că 40% dintre cei care au această dependență ajung să aibă cel puțin o tentativă de suicid. Ce trebuie să înțelegem este că nu vorbim despre numere aici și că în spatele fiecărui număr este o poveste tristă. Lucrez, împreună cu colegii mei, Andrei și Mihai, de doi ani de zile la acest proiect, dar fără dumneavoastră, fără cei din presă, fără cei din societatea civilă, nu putem face suficientă presiune pe politicieni astfel încât să și reușim. Când am depus inițial proiectul mulți dintre colegii noștri din Parlament s-au arătat de acord, au semnat și au cerut procedură de urgență. Însă după doar o săptămână am observat schimbări radicale în poziția lor: și-au retras semnăturile și au pus piedici în continuu. Știu ce presiuni se fac, știm câte miliarde de euro învârt aceste persoane. Premierul României vine și să plânge presei pentru că suportă presiuni și amenințări din partea unora sau altora. E normal? El este premierul! Este primul care ar trebui să ia măsuri! În acest moment avem nevoie de unitate, problema principală este că cei din PSD și PNL, la momentul de față, pun piedici și nu fac nimic. Doar spun că susțin legea, dar în realitate sunt contra”, a declarat deputatul USR Filip Havârneanu, co-inițiator al proiectului USR „Fără păcănele lângă școli”.
Legile USR prevăd, de asemenea, ca persoanele plătite din bani publici să controleze piața jocurilor de noroc să nu poată fi și jucători, ca și faptul că reclamele la jocurile de noroc trebuie să conțină mesaje de avertizare în privința dependenței distructive pe care acestea o creează.
„Poate din cauza faptului că produce mulți bani pentru stat și pentru că industria jocurilor de noroc este foarte influentă, domeniul este foarte lejer reglementat. Un șef ANAF, responsabil de supravegherea ONJN a câștigat întâmplător în ultimii 4 ani aproximativ 120.000 de Euro. Acest lucru trebuie să ridice mari semne de întrebare asupra atitudinii autorităților față de industria jocurilor de noroc. Este inadmisibil să punem în balanță ruinarea vieților unor oameni și distrugerea unor familii cu cota parte din profitul material pe care o primește statul. Este vorba despre o dependență care poate afecta pe oricine, indiferent de vârstă sau de statut. Se poate ajunge la delincvență pentru a face rost de bani”, a declarat deputatul USR Mihai Botez.
USR solicită majorității PSD-PNL să nu mai blocheze aceste legi împotriva păcănelelor și să nu le mai plagieze în proiecte de lege separate.
Caravana USR a strâns sâmbătă după-amiază cca 250 de semnături la Botoșani, în doar două ore. A trecut prin județele Vaslui, Bacău, Iași și are în vedere un total de 10 județe, de unde vin parlamentarii care sunt printre inițiatorii proiectului de lege. La nivel național, așa cum a precizat și parlamentarul Mihai Botez, s-au dat, deja, aproape 50.000 de semnături.
Românii își pot declara sprijinul pentru pachetul de legi USR împotriva păcănelelor pe site-ul https://farapacanele.ro/ și pot pune astfel presiune pe parlamentari să țină cont de interesul cetățenilor, nu al firmelor care se îmbogățesc în timp ce dependenții de jocuri de noroc își pierd economiile de o viață, casa, sănătate și chiar viața. Aproape 46.000 de oameni au semnat deja pe acest site pentru pachetul de legi depus de USR.
(Comunicat USR Botoșani)